Connect with us

Revistateo.ro

Se recalculează pensiile! Iată ce pensionari vor beneficia de această măsură!

Stiri

Se recalculează pensiile! Iată ce pensionari vor beneficia de această măsură!

Pensionarii care au muncit în condiții mai grele de muncă și ale căror pensii au fost stabilite înainte de 1 ianuarie 2011 pot beneficia, în sfârșit, de plata pensiilor recalculate, așa cum li se promisese în 2015. Executivul a stabilit că drepturile de pensie recalculate se acordă în două etape, iar primele recalculări s-au făcut deja luna trecută, cea de-a doua etapă fiind programată pentru noiembrie.

În 2015, s-a stabilit ca anumite categorii de pensionari să beneficieze de o recalculare a pensiilor: concret, e vorba de cei pensionați înainte de 1 ianuarie 2011 și care au lucrat în grupa I și/sau II de muncă ori în condiții deosebite/ speciale. Recent, Guvernul a stabilit și când se vor acorda aceste recalculări, prin adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 291/2017 pentru completarea art. 134 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.

Actul, care a intrat în vigoare pe 9 mai, prin publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 334, stabilește că recalcularea se face din oficiu, ceea ce înseamnă că pensionarii nu trebuie să facă ceva în acest sens. În luna iulie a avut loc prima plată a drepturilor de pensie recalculate, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990-31 martie 2001 inclusiv. Următoarea etapă de plată va avea loc în noiembrie, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010 inclusiv, scrie avocatnet.ro.

Recent, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a venit cu o serie de precizări importante pe acest subiect. Potrivit comunicatului Casei, beneficiarii trebuie să rețină următoarele:

Există cazuri în care recalcularea nu duce neapărat la o creștere a pensiei;

totuși, nicio pensie nu scade: „Niciuna dintre pensiile recalculate nu va scădea; în siuațiile în care pensia recalculată va fi mai mică, se vor menține în plată punctajul mediu anual și cuantumul aferent, anterior recalculării”, se precizează în comunicat;

Pensiile se majorează cu 9%, prin aplicarea noii valori a punctului de pensie: „În toate situațiile, pensiile vor fi majorate cu 9%, prin aplicarea noii valori a punctului de pensie de 1.000 de lei, valabilă de la 1.07.2017”, mai scrie în comunicat.

Drepturile de pensie recalculate se cuvin și se plătesc începând cu 1 ianuarie 2016, așa cum s-a stabilit în 2015, prin Legea nr. 192/2015. De majorare beneficiază însă doar pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 și care au beneficiat de un stagiu de cotizare (complet, potrivit precizărilor CNPP) mai mic decât cel utilizat pentru restul pensionarilor.

De asemenea, prin hotărârea Executivului, s-a decis ca de recalculare să beneficieze și pensionarii de invaliditate care s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011 și care, ulterior, nu au avut o schimbare a gradului de invaliditate sau trecere la pensie pentru limita de vârstă. De aceleași prevederi se vor bucura și cei care iau pensie de urmaș, în funcție de categoria de pensie a susţinătorului decedat din care s-a stabilit pensia de urmaş.

Concret, pensionarii vizați de recalculare au parte de o creștere a punctajelor anuale realizate, astfel:

Cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale;
Cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite.

Citește și: Incredibil! Uite ce pensie ia Monica Tatoiu! A marturisit in direct!

Citește și: Lovitură pentru românii din Diaspora. Nu vor mai primi…

1 Comment

1 Comment

  1. Pavel Gabriela

    2017-09-14T14:00:17+03:00 at 2017-09-14T14:00:17+03:00

    Dar cu pensionarii din 2013 cum ramine, noi nu avem aceleasi drepturi ? Dupa ce ca am cotizat 34 de ani la pensie , am iesit anticipat la pensie ,din cauza grijii guvernantilor pentru industria romaneasca, si pe deasupra mai sintem considerati si asistati. Sa va fie rusine nu ne bagati in aceeasi oala cu putorile care nu au muncit o zi si iau ajutor cit pensia mea. Ar trebui sa reveniti la legea care recalcula pensia anticipata dupa ficare an. Asta e durerea mea daca o percepe cineva atunci inseamna ca mai sint oameni cu suflet in tara asta.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top