Connect with us

Revistateo.ro

Horoscop saptamanal

Horoscop săptămânal 8 – 14 octombrie 2018 Pești

Horoscop săptămânal 8 – 14 octombrie 2018 Pești. Se anunță o săptămână în care te gândești din ce în ce mai des la trecut și la schimbări în viața personală.

Apasă pe zodia ta pentru a citi horoscopul integral: BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR, PEȘTI

Luna Nouă de marți te ajută să treci mai ușor peste gândurile negative pe care le-ai avut în ultima perioadă. O ieșire cu cei dragi departe de casă, o petrecere sau niște cumpărături îți pot schimba imediat starea de dispoziție. Cărțile se află la tine, așa că gândește-te bine cum le joci în această săptămână.

În zilele care urmează, farmecul tău personal este potențat, așa că nu este exclus să vorbești mai ușor cu șefii, dar și cu colegii și cu cei din familie. Ai mare succes în a-i convinge pe ceilalți de capacitățile tale și nu va fi greu deloc să obții anumite lucruri pe care ți le dorești de mult timp.

Dacă îți dorești o mărire de salariu în această săptămână, demonstrează că meriți din plin acest lucru, iar superiorii nu vor putea refuza argumentele tale. De altfel, și dacă vrei să îți cauți un nou loc de muncă ai mari șanse să găsești ceva interesant săptămâna aceasta, care să se plieze pe nevoile tale.

Fii îndrăzneț și inovator de câte ori poți în aceste zile, căci nimeni nu va fi deranjat de această atitudine, ci dimpotrivă.

Cât despre relația de cuplu, lucrurile nu funcționează prea bunii. Unii nativi se gândesc prea mult la trecut și la oamenii pe care i-au cunoscut cândva. Se întreabă dacă au făcut alegerile potrivite în acel moment. Alți nativi ar putea să aibă niște discuții în contradictoriu cu persoana iubită și totul să se termine într-o manieră pe care nu și-o doresc.

Nativii Pești trebuie să învețe să facă mai multe compromisuri

Dacă vrei să păstrezi totul așa cum este, învață să faci mai multe compromisuri. Nu te mai arunca în aceste zile cu capul înainte și gândește-te mai mult la ceea ce urmează să faci.

Cei care sunt singuri au ocazia în aceste zile să cunoască o persoană specială, iar farmecul de care dispun îi va ajuta să facă drumul mai lin.

Fii mai atent la stările de nervozitate pe care tinzi să le ai, deoarece aceste nu îți pot aduce lucruri prea bune.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Horoscop saptamanal

To Top