Ziarele socului.

Am scris pe blog un articol, mai deunăzi, în care îmi informam cititorii cum stau cu sănătatea. S-a dovedit un experiment cel puțin interesant, din punct de vedere jurnalistic, pur. Știu cât de paradoxal pare, dar ma explic una-doua.

Am povestit în articolul despre care va spun ca am fost la clinica Ponderas și dr. Cătălin Copaescu și echipa m-au reconstruit, cu plasa și tot asa, deja știți câte ceva. Interesant e ca presa a preluat articolul meu în care povestisem ca primul pas al acestui proiect a fost micșorarea stomacului! Am zis asta, ca sa nu creadă nimeni ca ma ascund sau ceva. Eeeee, e plin acum de articole în care se zice ca am un inel în stomac, o bila, poate în curând în bomba! Mi-am operat stomacul! :))) Nu, nu țin diete! Mănânc puțin si-atat!

Cum sa mai cred ORICE spune un asemenea jurnalist? El scrie ca am inele-n burta, apoi ma citează, în același articol, spunând eu ca mi-am micșorat stomacul. Dar nu te uiți tu, ca voce publica, la discrepantele din textul tău? Ca altfel, murim cu gândul la Pulitzer! Nici mama nu mai crede. Nici fiica-mea. Nici nimeni. Păcat. Și am remarcat asta pentru ca m-a pus naiba sa citesc. Și eu deșteaptă, asa e.

Ma simt bine. Pe cuvânt. Haideți sa facem un pact: orice se întâmplă cu mine și cred ca v-ar fi de folos sa știți, va spun eu. Ca dacă ne luam după presa, o sa am în stomac un dinozaur uriaș, care va amenință să rupă tăcerea. Asa cum nu ați mai vazut-o niciodată.