Stiri
Vrei să pleci din România? Iată orașul din EUROPA care îți dă 25.000 de EURO doar ca să te muți acolo! Ce condiții trebuie să îndeplinești
Un sat din Elveţia caută locuitori şi este dispus să plătească pentru ei. Confruntate cu depopularea, autorităţile din Albinen sunt gata să dea, de exemplu, 59.000 de euro unei familii cu doi copii pentru a se muta în sat. Adică, 21.000 de euro pentru fiecare adult şi 8.500 de euro pentru un copil.
Pe lângă bani, autorităţile de acolo spun că toţi cei care vin aici se pot bucura de o viaţă liniştită şi aer curat de munte şi poţi admira valea fluviului Ron.
Există însă şi condiţii pentru a fi primit în sat. Sunt primite doar persoanele care au până în 45 de ani, se angajează să locuiască în Albinen cel puţin 10 ani şi trebuie să aibă bani pentru a cumpăra sau a construi o locuinţă în sat cu o valoare minimă de 170.000 de euro.
Acum, în Albinen mai sunt doar 240 de locuitori, iar şcoala din localitate este închisă pentru că numărul copiilor e prea mic ca ea să mai funcţioneze.
Bani sub formă de cupoane pentru români. Cine beneficiază de ele
Veşti bune pentru români. Cei se încadrează în categoria beneficiarilor de ajutoare alimentare trimise de Uniunea Europeană (UE) au început deja să primească, prin poștă, cupoanele în baza cărora se vor distribui produsele.
„Au venit la noi să întrebe când vor fi distribuite ajutoarele și ce să facă lumea cu aceste cupoane. De aceea, îi anunțăm pe toți că distribuirea acestor alimente urmează să se facă după 16 noiembrie, la o dată care va fi anunțată”, spun primarii.
Vorbim despre șomeri, pensionari, invalizi sau veterani de război. Cupoanele, care reprezintă o noutate introdusă în acest an, pot fi folosite după 16 noiembrie.
Ele sunt distribuite printr-un program european care se adresează tuturor statelor membre UE, Guvernul asigurând doar cofinanțarea.
La nivel național, guvernul a distribuit deja, prin poștă, 2,6 milioane de cupoane pentru acordarea de ajutoare alimentare către persoanele defavorizate.
Cupoanele reprezintă o noutate introdusă în acest an. Coșul de alimente (ulei, zahăr, făină, mălai, paște făinoase, conserve porc, vită, pate) este în valoare de 128 de lei și va fi oferit o singură dată pe an.
O altă noutate o reprezintă faptul că, începând din 2014, vor beneficia de ajutoarele UE și beneficiarii de alocații pentru susținerea familiei.
Alimente vor primi în continuare și următoarele categorii: familiile și persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat; șomerii care primesc o indemnizație lunară de până la 400 de lei, precum și cei care nu mai primesc această indemnizație; pensionarii sistemului public de pensii cu o pensie de sub 400 de lei/luna; pensionarii sistemului public de pensii beneficiari ai indemnizației sociale, al căror venit se află sub 400 de lei/luna; persoanele cu handicap grav și accentuat, neinstituționalizate, adulți și copii; persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991, privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război.
Zeci de mii de elevi din România vor primi 180 de lei pe lună
Ministerul Educației a publicat recent lista elevilor care vor primi sprijin financiar în anul școlar 2017-2018, totul în cadrul Programului național de protecție socială ,,Bani de liceu”.
Suma alocată pentru fiecare elev va fi de 180 de lei pe lună, iar cei care vor beneficia de ea trebuie să îndeplinească anumite condiții.
Vor beneficia de programul național de protecție socială ,,Bani de liceu” elevii aflați în întreținerea familiilor care au un venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii cererii de maxim 150 de lei.
În același timp, vor mai beneficia de acest program și elevii care beneficiază de o măsură de protecție sau care se află sub tutelă, în cazul în care se respectă aceeași condiție de venit descrisă mai sus.
Sprijinul financiar din cadrul programului ,,Bani de liceu” se acordă elevilor pe toată durata cursurilor, cei din clasa a XII-a beneficiind de acești bani inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat.
Suportul financiar este condiționat de prezența la școală, beneficiarii riscând să piardă ajutorul dacă acumulează mai mult de 20 de absențe nemotivate într-o lună.
În termen de 5 zile de la afișarea listei cu beneficiarii sprijinului financiar, se pot depune contestații la unitățile de învățământ care vor fi analizate de comisia formată la nivelul inspectoratului școlar județean, respectiv al municipiului București, în termen de 3 zile de la data expirarii termenului de contestație.