Connect with us

Revistateo.ro

Tradiţii şi obiceiuri de Sânftul Ilie

Stiri

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Ilie

În fiecare an la data de 20 iulie creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie.

În popor această zi este dedicată zeului solar (Sân Ilie), care a preluat numele şi data celebrării de la Sfântul Prooroc Ilie. Sântul Prooroc Ilie a fost fiul unui mare preot al Legii Vechi, preot care a avut o vedenie cu fiul său. Se făcea că îngerii îl înveleau pe acesta în veşminte albe şi îi dădeau să mănânce flăcări. Preoţii din Templu au interpretat această viziune ca fiind un semn de la Dumnezeu.

CITEŞTE ŞI: PROFEŢIA PĂRINTELUI ILIE CLEOPA DESPRE APOCALIPSĂ

Acestă zi coincide cu ziua „retezării stupilor”, zi în care apicultorii recoltează mierea de albine. În fiecare gospodărie se organizează o masă mare şi sunt invitaţi vecinii pentru a degusta mierea şi a servi din multe alte bucate preparate cu drag de femeile casei. Se serveşte şi grâu îndulcit pentru ca persoanele care îl mănâncă să fie sănătoase pe tot parcursul anului. Tot acest ritual aduce noroc şi spor în gospodărie.

În zonele rurale se merge la biserică cu colivă şi mere văratice, iar gospodinele cred că aceste fructe se vor transforma în mere de aur pe lumea cealaltă. Deoarece Sân Ilie este ocrotitorul recoltelor, gospodarii de la sate stropesc ogoarele cu agheazmă şi preoţii fac slujbe pentru ca roadele să fie bogate. Tot în această zi femeile culeg plante medicinale şi le usucă pentru a avea la dispoziţie leacuri toată iarna care urmează.

Cu o zi înainte de această sărbătoare toate fetele necăsătorite de la sate merg în lanurile de cânepă de la prima oră a dimineaţii, îmbrăcate în cămăşi albe. Cele care visează în noaptea următoare lanuri uscate de cânepă se vor căsători în acel an şi vor avea noroc în dragoste.

Sursa foto: alexradescu.ro

2 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top