Connect with us

Revistateo.ro

Staruri

Radu Vâlcan și Adela Popescu au ales numele pentru cel de-al doilea copil

Radu Vâlcan a vorbit pentru Antena Stars despre venirea pe lume al celui de-al doilea copil pe care îl are cu Adela Popescu.

„Ne-am gândit deja la un nume, n-o să-l spun acum, îl mai ţinem puţin pentru noi. Este un nume simplu, nu este un nume căutat acum, nu este la modă să cauţi tot felul de nume care mai de care. Este deosebit pentru noi şi suntem convinşi că i se potriveşte foarte bine. Avem ajutorul bunicilor, nu avem nevoie de bună”, a spus Radu azi.

„Am avut emoţii foarte mari, dar nu în ceea ce priveşte naşterea în sine, pentru că ştiam că totul se va desfăşura foarte bine, având şi experienţa primei sarcini cu Alexandru şi cunoscând-o foarte bine pe Adela, ştiam că totul o să decurgă perfect normal.

Am avut emoţii în ceea ce-l priveşte pe Alexandru pentru că nu ştiam interacţiunea dintre el şi cel mic, frăţiorul cel mic. A fost foarte bine, l-am dus şi pe el acolo, l-a văzut, l-a mângâiat, i-a oferit o jucărie. Totul este foarte bine. Mămica, Adela, se simte foarte bine. Totul este perfect”, a completat prezentatorul de la Antena 1.

„Au venit cei apropiaţi la spital şi sunt alături de noi. Putem să-l considerăm un cadou frumos de Crăciun. Am făcut câteva cumpărături, însă ştim din experienţă ce ne trebuie exact, pentru că la primul copil cumperi prea multe lucruri.

De data asta a durat mai puţin, dar dureros. Este o femeie extrem de puternică şi curajoasă, asta o ajută să treacă peste astfel de momente”, a mai zis Radu.

CITEȘTE ȘI: A născut Adela Popescu

Exatlon: Alin Andronic trece prin cele mai grele momente de la debutul show-ului

Cornel Oană, ca un tată pentru copiii Brigittei Sfăt

Președintele Igor Dodon, suspendat pentru a cincea oară

Insula iubirii: O scrisoare… găsită. Ce i-a scris Bogdan Mariei

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Staruri

To Top