Connect with us

Revistateo.ro

Stiri

Joia Mare – de ce se vopsesc ouale si care este simbolistica lor

Obiceiul vopsirii oualor a aparut inca din timpuri stravechi, fiind intalnit la chinezi cu 2.000 de ani inainte de nasterea lui Iisus Hristos. Pe atunci, ouale erau oferite-n dar, fiind considerate simbol al echilibrului, creatiei, fecunditatii, simbol al vietii si al reinnoirii naturii.

Acest obicei al vopsirii oualor s-a transmis apoi crestinilor si inca este practicat in tarile din Europa si Asia. Daca in unele tari din Europa obiceiul s-a restrans ori a disparut, la noi a inflorit, atingand culmile artei prin tehnica, materiale, simbolistica motivelor si perfectiunea realizarii.

Folclorul a pastrat si a transmis pana la noi, cei de astazi, mai multe legende crestine care explica de ce de Sarbatoarea Pastelui trebuie sa avem pe masa si oua rosii alaturi de alte bucate traditionale, cum sunt friptura de miel, cozonacul, pasca.

Una dintre legende spune ca, pe cand Iisus era chinuit pe cruce, mama Sa a plecat spre Pilat cu un cosulet de oua gandind ca in acest fel sa-l induplece. Pentru ca la un moment dat a obosit, Maica Domnului s-a asezat la umbra unui copac sa se odihneasca si, cand s-a ridicat, a vazut ca ouale din cos se inrosisera. Pe data si-a dat seama ca fiul ei, Iisus Hristos, deja murise.

O alta legenda spune ca in ziua rastignirii si a mortii lui Iisus Hristos toate ouale din lume s-au inrosit.

oua de paste 2

Intr-alta poveste se spune ca insasi Maica Domnului ar fi pus un cos cu oua sub crucea pe care fiul ei era rastignit. Erau ouale pe care voia sa le dea soldatilor ca sa-i induplece sa aiba mila de fiul ei. Sangele Mantuitorului, simbol al vietii, care a curs peste ouale din cos, le-a inrosit.

Cand un soldat a navalit in casa sa-l anunte pe Pilat ca Iisus Hristos a inviat, acesta, neincrezator, a luat un ou in mana si a spus: „Cand se va inrosi acest ou in mana mea, atunci va invia Hristos”. Pe data oul din mana lui Pilat s-a inrosit, dovada ca Iisus a inviat.

In alte variante ale legendei, nu Pilat, ci alti oameni neincrezatori ar fi fost convinsi ca Iisus Hristos a inviat vazand cum ouale se inrosesc singure.

Ouale de pe masa de Paste, care simbolizeaza jertfa Mantuitorului, sangele varsat si bucuria Invierii, trebuie sa fie, asadar, intotdeauna rosii.

Ouale se ciocnesc din prima zi de Paste pana la Inaltare, si se rosteste cu bucurie formula traditionala „Hristos a inviat!” la care cealalta persoana raspunde cu sufletul patruns de dragoste si respect fata de evenimentul sarbatorit „Adevarat a inviat!”

In unele zone din tara inca se mai pastreaza obiceiul ca dimineata, in prima zi de Paste, intreaga familie sa se spele pe fata cu apa neinceputa in care se pun un ou rosu si un banut. Se crede ca oul rosu are puteri miraculoase, de indepartare a raului, a bolilor si facaturilor, fiind purtator de bine, sanatate, putere si noroc.

Sa avem sarbatori fericite si sanatate!

5 Comments

5 Comments

  1. Lilian

    2015-04-09T08:49:58+03:00 at 2015-04-09T08:49:58+03:00

    Nu exista ,si nu a existat friptura de miel pe masa este o prostie nascocita din lenea oamenilor . Sensul era sa ucidim mielul din noi precum : Prostia , Naivul, sensul de turma ca cineva trebue sa ne conduca, sa distrugem Frica din noi….. Doar atit , lucrul cu interiorul nostru cu noi insasi cu raul care zace in noi si nici precum uciderea unui suflet precum mielul viu. Este o contradictie a srazii iluminate a Domnului … Nu exista frica de Dumnezeu , precum nu exista nici moartea pe care a inventato biserica in anni 800 dupa c. In tratatul dela Constantinopolis . Trezitiva

  2. lumi

    2015-04-09T09:34:01+03:00 at 2015-04-09T09:34:01+03:00

    Spun legendele ”lesne de crezut”’ dar ce spune sfanta scriptura nu-i usor de crezut?

  3. Tyo

    2015-04-09T23:09:42+03:00 at 2015-04-09T23:09:42+03:00

    Trezeste-te si tu, Lilian draga, si scrie corect ” treziti-va”,”de la”, „inventat-o ” ,”anii”, „ucidem”, „srazii” -asta chiar nu stiu ce inseamna.
    Dar, sunt curioasa: imi spui, te rog, de unde ai aflat tu toate astea si stii atat de bine sensul „sa ucidem mielul din noi” . Se pare ca ai studiat mult. As vrea sa ma documentez si eu.
    Multumesc anticipat!

  4. Tyo

    2015-04-09T23:14:48+03:00 at 2015-04-09T23:14:48+03:00

    Scuze, ma uitat ” cu noi insine”, „trebuie”.

  5. Daniel

    2015-04-10T07:50:38+03:00 at 2015-04-10T07:50:38+03:00

    Aha
    Deci este o traditie chinezeasca
    si ce treaba are cu crestinismul?
    Sunteti siguri ca Cristos aproba ca la invierea sa noi sa ridicam in slavi o tradizie chinezeasca?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top