Connect with us

Revistateo.ro

Staruri

Ce a decis iubitul Elenei Udrea, după ce a auzit de condamnare: „Iau în calcul varianta în care voi pleca…”

Vestea că Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare a picat ca o lovitură pentru fostul ministru al Turismului, dar și pentru cei apropiați. Iar una dintre cele mai afectate persoane este chiar iubitul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov.

Acesta a dezvăluit că spera ca fetița lor să se nască în țară și că nu s-a gândit la acest deznodământ. Dacă Rudel Obreja, un alt inculpat în dosarul Gala Bute a ajuns deja la închisoare, Elena Udrea se află în Costa Rica.

Adrian Alexandrov a dezvăluit că a decis să plece în Costa Rica pentru a fi aproape de viitoarea mamă a copilului său. Peste numai câteva luni, va veni pe lume primul copil al cuplului. În luna februarie, Elena Udrea a anunțat că va avea gemeni. Din cauza unor probleme de sănătate, aceasta a rămas doar cu un bebeluș și a mărturisit la o emisiune TV că și-ar dori să nască în România.

Citește și: Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Primele reacții

„Decizia a fost una total neașteptată, m-au sunat cei din presă pentru a obține o reacție, dar în astfel de momente îți găsești cu greu cuvintele, așa că am refuzat și mi-am rezervat dreptul la tăcere. Speram cu toții că dosarul să se trimită înapoi spre a fi rejudecat și reanalizat, urmând că Elena să se întoarcă în țară și să nască aici, pentru că îmi doream ca fetița să se nască în România. Din moment ce lucrurile nu au ieșit cum ne-am dorit, iau în calcul varianta în care voi pleca în Costa Rica, după ce îmi aranjez lucrurile în România. Din punctul meu de vedere, lupta ei nu este încă pierdută, poate contesta decizia instanței și poate cere revizuirea acesteia”, a declarat pentru cancan.ro Adrian Alexandrov.

Elena Udrea este, începând de miercuri, pe lista urmăriților internaționali

„Motiv urmărire: Mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 44 din 05.06.2018 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia I a Penală, condamnată la 6 ani închisoare.

Citește și: Elena Udrea, dezvăluiri despre tatăl copilului pe care îl poartă în pântece

Fapta: luare de mită și abuz în serviciu. Detalii: Udrea Elena Gabriela a fost condamnată la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu”, se arată pe site-ul Poliției Române.

Elena Udrea a fost condamnată marți la șase ani de închisoare cu executare, în dosarul Gala Bute. Rudel Obreja a primit cinci ani de închisoare cu executare. Ion Ariton, fostul ministru al Economiei, a fost achitat. Tudor Breazu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Staruri

To Top