Connect with us

Revistateo.ro

Accident teribil, produs în urmă cu puțin timp. Mai mulți morți și răniți.

Diverse

ACCIDENT teribil în care doi copii și mama lor au fost UCIȘI: Alte două persoane sunt rănite

Accident teribil în această seară! În urma tragicului eveniment rutier trei persoane și-au pierdut viața și alte două sunt în stare gravă.

Un grav accident de circulaţie s-a produs, joi seară, pe Drumul Naţional 12, în judeţul Harghita. În accident au fost implicate cinci persoane, între care o familie cu doi copii. În urma impactului frontal dintre două autoturisme, o femeie şi doi copii au murit, iar doi adulţi au fost răniţi.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, un grav accident de circulaţie s-a produs, joi seară, pe DN 12, între localităţile Izvoru Mureşului şi Sândominic, scrie news.ro.

Cum s-a produs teribilul accident

În eveniment au fost implicate două autoturisme care s-au ciocnit frontal.

”Într-unul dintre autoturisme se afla o familie cu doi copii. Din nefericire, mama şi unul dintre copii au decedat, iar celălalt copil este în stare gravă. Şoferul celui de-al doilea autoturism a fost preluat de SMURD Miercurea Ciuc si transportat la UPU.”, au precizat reprezentanţii ISU Harghita.

CITEȘTE ȘI: Tragedie feroviară! Un tren a deraiat lângă Milano: 2 morți și cel puțin 10 răniți

Ulterior, aceştia au anunţat că a fost declarat şi decesul celui de-al doilea copil. Cât despre doi bărbaţi, şoferii celor două maşini, au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital. Cei doi sunt conştienţi.

O mamă și cei doi copii ai săi au sfârșit tragic

Femeia care a decedat avea 30 de ani, iar copiii care au murit aveau un an, respectiv trei ani.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Harghita au precizat că, deocamdată, nu s-a stabilit mecanismul producerii accidentului.

”Un autoturism a derapat şi a fost lovit de o altă maşină care circula din sens opus”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Harghita.

Potrivit acestora, traficul în zonă se desfăşoară alternativ pe un singur fir. Agenții de Poliție îi sfătuiesc pe cei care circulă prin zonă să circule cu atenție.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Diverse

To Top