Connect with us

Revistateo.ro

parodontoza, una dintre cele mai frecvente afectiuni ale romanilor

Ingrijirea dintilor

Parodontoza, una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale românilor

Unul din cinci români nu se spală pe dinţi, iar asta este una dintre marile probleme ale noastre, din acest motiv parodontoza este atât de frecventă în rândul românilor. Iar studiile arată îngrijorător.

Primul studiu naţional despre bolile parodontale indică faptul că 50% dintre români nu ştiu ce este parodontoza, 48% dintre persoanele intervievate ştiu că parodontoza este o boală a dinţilor, 12% o asociază cu gingiile iar 39% nu ştiu nimic despre parodontoză, nici măcar faptul că este localizată în cavitatea bucală. 40% dintre locuitorii mediului urban intervievaţi nu au fost la dentist în ultimele 12 luni, iar un procent de 20% nu se spală pe dinţi nici măcar o dată pe zi, ci doar când îşi aduc aminte.

CITEŞTE ŞI: CE BOLI ASCUND CARIILE

Prima etapă a bolilor parodontale este instalarea gingivitei, complet tratabilă. Cele mai frecvente simptome ale gingivitei sunt gingii roşii, inflamate, sângerarea gingiilor, îndeosebi la periaj, sensibilitate crescută la stimuli externi, termici şi chimici, tartru, durerea sau sângerarea în timpul periajului.

”Marea problemă este că oamenii nici măcar nu cunosc semnalele care ar trebui să le ridice semne de întrebare. Necunoscând simptomatologia, cei mai mulţi nici nu îşi pun problema că ar putea fi în pericol. Relevant este, de pildă, că doar 7% dintre cei intervievaţi ştiu că suferă de parodontoză, deşi majoritatea celorlalţi prezintă cel puţin un simptom al bolii. La fel de relevant mi se pare că doar 3% dintre cei care se pretind sănătoşi asociază parodontoza cu clătinarea sau pierderea dinţilor. Deci nici măcar nu ştiu la ce se expun”, a declarat dr. Alexandru Georgescu, asistent universitar parodontologie la Facultatea de Stomatologie a UMF Carol Davila.

Din păcate, în stadii mai avansate, parodontoza nu doar că este ireversibilă, dar poate favoriza instalarea altor afecţiuni mult mai grave, precum bolile cardiace sau respiratorii şi chiar accidentele vasculare.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Ingrijirea dintilor

To Top