Omnia vincit

Abia acuma mi-am revenit dupa concertul aniversar TAXI, de luni. Am povestit ceva-ceva la televizor, dar a fost mult mai bine, mai frumos, mai decis, mai imbucurator decat ce am stiut eu sa spun in direct. Stiti ce mi se pare extraordinar? Ca eram cinci mii in sala. Cincii mii de oameni care au dorit sa fie acolo, ba chiar au si platit. Nu eram in Piata Constitutiei, no offense.

Exista, deci, speranta. De-asta mi-au dat lacrimile. Intr-o tara in care vinde doar ce poarta toc sau nu poarta mai nimic, in care se poarta proasta purtare, s-a cantat la greu, s-a ras, s-a simtit lumea ca-n anii ilegalismului. Era un fel de secret colectiv, unn „shhhhhh…” al ultimei redute. Nu s-a auzit vreun cuvant in afara celor asteptate, de pe scena. De fapt, una dintre ratiunile pentru care ma duc foarte rar la concerte e fix asta, participarea excesiva a publicului, in detrimentul performantei artistice.

De fapt, nu asta voiam sa spun. Sigur, a fost minunat, dar alta e ideea, acum: impreuna cu un bun prieten si sotia lui, mi-am propus concertul Pasarea Rock, pe 25, tot la Sala Palatului. Ce sa vezi? Nu mai sunt cine stie ce bilete! Initial, am intrat in panica, dar stiti ceva? E minunat! Asa! Sa nu mai fie bilete la Pasarea Rock!

Incepem sa traim in tara in care trebuie! 🙂

Nu e totul pierdut. Haideti, ca se poate! In fiecare seara (si doar asa, din ce stiu eu!) cate cinci mii de oameni rezista! Si sigur mai sunt.