Connect with us

Revistateo.ro

Regalitate

Kate și William, fotografie de pus în ramă cu cei trei copii ai lor

Crăciunul va fi magic anul acesta pentru cuplul regal Kate – William. Cei doi duci de Cambridge au postat o fotografie unică în care apar alături de cei trei prințișori: George, Charlotte și Louis, rod al iubirii lor.

An de an, Casa Regală a Marii Britanii ne surprinde cu fotografii de copertă în care apar membrii importanți ai monarhiei.

Kate Middleton este din anul 2011 soția lui William, iar în cei 7 ani de căsnicie au avut 3 copii și nu se știe dacă va urma și al patrulea.

Kate Middleton nu mai poate purta toate bijuteriile Prințesei Diana

Kate Middleton nu mai poate purta toate bijuteriile Prințesei Diana. De vină, scrie presa britanică, ar fi noua membră a Casei Regale, ducesa de Sussex.

Prințesa inimilor a lăsat în urmă bijuterii extrem de prețioase, râvnite de toate prințesele care fac parte din regalitatea britanică.

Multe dintre brățările, diademele sau pandantivele Prințesei nu au mai fost purtate de mai bine de douăzeci de ani.

Bijuteriile Prințesei Diana se găsesc în vistieria regală, iar acum vor cunoaște din nou lumina zilei, notează Ok Magazine.

Până să apară Meghan în peisaj, cea care îi purta nestematele era Kate. Dorința Prințesei Diana a fost ca ambele nurori, adică partenerele celor doi fii, să împartă bijuteriile sale.

Ella Kay, specialist în bijuterii, susține că după căsătoria dintre Meghan și Harry s-a decis ca unele bijuterii să fie împărțite între cele două ducese. Unele nu au fost încercate deloc de Kate Middleton, despre care se știe că nu e ahtiată după lux.

„Vistieria regală este sigilată. Nu știm cine, ce deține acum, după nunta Prințului Harry. Nu m-ar surprinde, însă, ca multe dintre bijuterii să fie ținute secrete până când ambii prinți sunt căsătoriți.”, spune Ella Kay, conform Ok Magazine.

CITEȘTE ȘI: Meghan Markle, încălcare gravă a protocolului regal

Kate Middleton, prima declarație despre Meghan Markle

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Regalitate

To Top