Connect with us

Revistateo.ro

Daniel Craig, operat în urma unei accidentări pe platourile Bond

Inedit

Daniel Craig, operat în urma unei accidentări pe platourile Bond

În timp ce colegii de platou celebrau Paștele catolic, Daniel Craic a fost supus unei operații la genunchi, din cauza unei accidentări pe platorurile de filmare a celebrului lungmetrajcu agentul special 007.

Purtătoare de cuvânt a Eon Production, compania care se ocupă de producția noii pelicule din seria Bond, a declarat că starul a suferit doar „o intervenție chirurgicală minoră” și că acesta nu va lipsi prea mult de pe platourile de filmare.

CITEȘTE ȘI: Cei mai sexy bărbați britanici

„În timpul acestei pauze programate, Daniel Craig a suportat o intervenţie artroscopică, pentru a corecta vătămările cauzate de o accidentare la unul dintre genunchi. Va reveni la filmări pe 22 aprilie, în studiourile Pinewood”, a declarat aceasta.

Noua producție cu James bond, a 24-a din celebra franciză, va purta numele Spectre și-l va avea în rol principal tot pe actorul de 47 de ani. Filmările au început în decembrie anul trecut în Marea Britanie, apoi au continuat în Roma și Mexic.

Lansarea Spectre a fost deja programată pentru 6 noiembrie 2015, iar din distribuție mai fac parte Christoph Waltz, Léa Seydoux, Monica Bellucci, David Bautista şi Andrew Scott. Cu o istorie impresionantă, franciza britanică este considerată a fi una dintre cele mai profitabile din industria cinematografică, iar ultima parte, „007: Skyfall/ Skyfall”, a adus încasări de peste 1,1 miliarde dolari din întreaga lume, devansând toate peliculele cu James Bond din trecut.

Din 1962 și până în prezent, agentul special a fost jucat de către Sean Connery, urmat de Roger Moore, George Lazenby, Timothy Dalton, Pierce Brosnan şi Daniel Craig. În total, cele 23 de filme din seria Bond au generat venituri totale de peste 4,1 miliarde de dolari.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top