Connect with us

Revistateo.ro

Cele mai sănătoase COJI de fructe şi legume

Stiri

Cele mai sănătoase COJI de fructe şi legume

Cele mai sănătoase COJI de fructe şi legume:

Cojile de mere. Ştiai că acestea conţin aproape jumătate din cantitatea de fibre şi o treime dintre nutrienţii acestui fruct? Probabil că nu, altfel nu te mai grăbeai să arunci resturile. În coaja de măr se mai găsesc şi antioxidanţi, extrem de buni pentru plămâni sau creier, ce inhibă celulele canceroase şi ajută la îmbunătăţirea memoriei.

CITEŞTE ŞI: 7 fructe si proprietatile lor miraculoase

Cojile de cartofi. Află că aceste coji conţin mai mulţi nutrienţi decât cartoful în sine. Bogată în calciu (de 7 ori mai mult decât restul legumei), fier (de 17 ori mai mult), magneziu, vitaminele B6 şi C, cartoful este indicat a se consuma cu tot cu coajă, fiert sau copt.

Coaja de castravete. Şi aceasta este dată deoparte, chiar dacă în ea se găseşte aproape toată cantitatea de antioxidanţi, fibre şi potasiu, lucru ce recomandă de altfel consumul de castraveţi. Drept urmare, păstrează şi coaja acestei legume data viitoare când vrei să pregăteşti o salată.

Coaja de kiwi. Cu siguranţă nu te-ai gândit să consumi şi coaja de la kiwi, cu toate că aceasta este sănătoasă. Ea conţine flavonoide, vitamina C şi antioxidaţi, într-o cantitate mai mare decât fructul în sine, aşa că dacă îl speli bine, îl poţi consuma ca atare, fără să mai renunţi la coajă.

Coaja de vinete. Pare ciudat să consumi şi coaja lor, dar află că în ea se găseşte nasunină, un antioxidant puternic, cu efect în reducerea efectelor îmbătrânirii şi protejarea organismului de cancerul cerebral.

Coaja de morcovi. Şi aceasta este foarte benefică pentru organism, întrucât în ea se găseşte cea mai mare concentraţie de fitonutrienţi. Dacă vei spăla bine morcovul, nu va mai fi nevoie să renunţi la coajă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top