Bataia e rupta din Rai? Nu din Raiul meu e rupta bataia.

N-o sa vorbesc despre nimic legat de copilăria mea, în minutele-astea. Le pun în mintea voastră doar pentru ca am avut răgaz sa ma gândesc, la rândul meu. Nu e despre mine, copil, e despre noi, adulții.

Suntem mai puternici și mai maniosi decât copiii noștri. N-avem răbdare sau timp pentru ei, dar, mai cu seama, copiem ce-am văzut în casa, când eram mititei. Dacă bătaie am văzut, asta vom „darui”. Copiii noștri vor primi ce știm noi ca e bine, ca, vorba aia, „părinții au scos oameni din noi, chiar și cu palma. Bataia-i rupta din rai”.

Nu din Raiul meu e rupta bătaia.

Haideți sa ne uitam din ambele tabere, fiecare către cealaltă: copilul vede un adult fioros, de care se teme, pentru o vreme. „Cat sa ma mai impresioneze, lovindu-ma?” se-ntreaba el, fără atâta emfaza… Părintele privește, uneori cu rușine fata de propria imagine, o făptură mititica, asupra căreia are o vaga fărâmă de putere. E cumplit sa te vezi în oglinda, ca adult, după ce ai lovit. N-ai argumente în discuțiile cu puiul tău? Insista. Cu vorba. Palma umilește deopotriva.

Părinte și copil, prinși intr-un război căruia ii sunt doar victime, pe termen lung! Asta devenim, când facem din bătaie o obișnuință, o realitate „ca-n viata”. Viata nu trebuie sa fie asa. Nu viata copiilor noștri.

Nu cred în bătaie sau în armata. Nu cred deloc în disciplina impusa „fără acordul partilor”, nu cred în lacrimi de durere, în umilințe sau în chemat la școală și făcut de rușine în fata nimănui. Nu cred și n-o sa cred vreodată! Știați ca nu exista copii rai? Zau, asa e! Exista adulți crescuți pe bancul de lucru al părinților bine intenționați, dar nervoși, violenti. Exista adulți rai, poate.

Copiii au argumente, la fel cum, înșine, avem. Dac-ar fi sa ne ascultam pe îndelete, ce-ar fi? Va spun ce cred c-ar fi: un viitor mai bucuros, mai relaxat, mai colorat decât trecutul de care deja am început sa ne temem, ca de bataie!