Connect with us

Revistateo.ro

Stiri

Au murit de Sfânta Parascheva! Drama unei întregi familii în cel mai grav accident

Un preot şi familia să au murit în urmă tragediei de la Cornu Luncii din judeţul Suceava. Cinci oameni au murit, iar alţi patru au fost grav răniţi.

Petru Gavril împreună cu soţia şi cei patru copii, dar şi cu sora şi cumnatul lui, au plecat ieri de acasă pentru a merge să se roage la moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi.

Accidentul de la Cornu Luncii, cel mai grav accident din ultima perioada în România

Pe drum, în zona localităţii Cornu Luncii din Suceava, maşină în care se află preotul şi familia să a fost efectiv spulberată după un impact devastator cu o altă maşină în care se află doar şoferul.

Potrivit martorilor, acul vitezometrului s-a oprit la 130 de km/h.

De altfel, impactul a fost atât de puternic încât una dintre maşini a rămas în acelaşi loc în care s-a produs impactul, fiind efectiv transformată într-un morman de fiare.

Tragedie la Cornu Luncii, chiar de sărbătoarea Sfintei Parascheva

În urmă tragediei, preotul Petru Gavril, sora să şi soţul acesteia, dar şi celălalt şofer, au murit pe loc. Alexia, fetiţă de 7 ani a preotului, a murit în drum spre spital din cauza rănilor extrem de grave suferite în accident.

La spital a ajuns soţia preotului, Maria Gavril şi trei dintre copiii săi. Starea lor de sănătate este foarte gravă, însă medicii depun toate eforturile pentru a-i salva.

Între timp, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs nenorocirea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top