Connect with us

Revistateo.ro

Stiri

Telefonul care nu iti protejeaza datele personale

Persoanele care au un anumit tip de telefon sunt vizate de o grupare infracțională care face trafic cu datele persoanel ale utilizatorilor.

Dacă ai acest telefon, trebuie să fii atent

Autoritățile din China au descoperit tehnica prin care hackerii fură datele mobile ale oamenilor. Rețeaua a câștigat 7,36 de milioane de dolari din vânzarea acestor date, scrie news.ro.

Pentru a descoperi acest lucru, oamenii legii au lucrat luni de zile. Deocamdată e vorba doar de provincia Zhejiang, însă astfel de rețele ar putea fi împânzite în toată lumea.

Rețeaua era formată din 22 de angajați ai unor furnizori sau ai altor firme din China care colaborau cu Apple în anumite scopuri.

Datele personale obținute au fost vândute cu 80 de yuani (11,78 de dolari) pentru un așa-numit data point.

Ceea ce nu este clar, iar autorităţile chineze ar trebui să precizeze, este dacă cei vizaţi sunt doar chinezi sau este vorba şi despre cetăţeni ai altor state.

De asemenea, nu se spune nimic despre cei care au cumpărat datele personale respective – dacă există reglementări care să-i pedepsească şi ce au făcut cu datele personale obţinute, notează digi24.ro.

Ce se intampla daca dormi cu telefonul in pat

Modernitatea a venit cu problemele ei, ca orice epoca. 8 din 10 persoane dorm cu telefonul mobil sub perna deoarece majoritatea foloseste telefonul pe post de ceas desteptator. Pentru a-l auzi mai bine, acestia il tin in pat fara sa stie care sunt riscurile expunerii la radiatile mobilului in timpul noptii.

Cercetatorii din Scotia sunt preocupati in legatura cu acest obicei. Undele radio emise de telefon provoaca tulburari neuronale, insomnie si stari de anxietate pe termen lung, sustin expertii.

In urma unor radiografii efectuate de medici, s-a constatat ca persoanele care dorm cu telefonul au creierul afectat, iar substantele chimice ale acestuia nu mai produc hormonii care asigura relaxarea in timpul somnului.

Acest lucru se poate observa in imaginea de mai jos (in stanga vedeti fata unei persoane care doarme cu telefonul in pat, la cateva ore dupa ce s-a trezit, iar in dreapta puteti observa cum arata in infrarosu o persoana care nu doarme cu mobilul in pat).

ce-se-intampla-daca-dormi-cu-telefonul-in-pat-1

Cum pastrezi o relatie sanatoasa cu telefonul tau:

– cand vorbesti la telefon, asigura-te ca porti conversatii scurte;
– activeaza modul Avion cand nu folosesti telefonul;
– cand primesti un apel, nu tine telefonul la ureche daca nu s-a facut conexiunea sau apelantul a cazut;
– telefoanele celulare emit mai multa radiatie in timpul stabilirii unei conexiuni, prin urmare e bine sa il tii la ureche doar cata vreme vorbesti cu cineva;

– telefonul si orice aparat electronic in functiune trebuie sa stea la o distanta de 200 de metri de corpul tau cand dormi. Prin urmare, opreste aparatura din casa si tine mobilul cat mai departe de tine;
– foloseste castile cand asculti muzica sau porti o conversatie indelungata la telefon;
– tine telefonul cat mai mult in husa. In acest fel ii protejezi pe cei din jurul tau de radiatiile emise de acesta.

CITESTE SI: Aceasta planta te protejeaza de radiatiile telefonului mobil

Radiatiile telefonului mobil pot fi extrem de periculoase pentru organismul uman. Uite ce planta minune te ajuta sa scapi de efectele acestora!

Oamenii de stiinta sunt de parere ca radiatiile telefonului mobil pot creste riscul de deteriorare a celulelor creierului conducand la aparitia tumorilor. Acest lucru a fost demonstrat intr-un experiment pe sobolani in anul 1995. Desi majoritatea studiilor nu au reusit sa demonstreze ca acest lucru este valabil si pentru oameni, este foarte important sa te feresti si sa limitezi expunerea la aceste radiatii.

Exista o planta foarte populara care te salveaza. Cel mai probabil si tu o ai in casa. Este vorba despre rozmarin. Unele studii au dovedit ca rozmarinul te poate feri de efectele nocive pe care le au radiatiile telefonului mobil asupra intregului organism. Acest lucru este posibil datorita continutului de carnosol si acid carnosic.

Totodata, rozmarinul contine antioxidanti puternici care s-au dovedit a fi eficienti in tratamentul persoanelor care sunt expuse timp indelungat la radiatii.

Cel mai indicat este sa consumi rozmarinul sub forma de ceai. Ai nevoie de cateva frunze proaspete, taiate marunt, pe care sa le infuzezi in apa fierbinte timp de 5-10 minute.

Bea acest ceai de doua ori pe zi si vei fi protejat. Are o aroma delicata, stimuleaza circulatia sangelui, usureaza durerile reumatice, imbunatateste digestia si trateaza bolile respiratorii.

Pe langa consumul de ceai de rozmarin, este eficient sa ai si o planta in ghiveci pe care sa o tii in casa.

Totodata, este important sa limitezi cat mai mult orele petrecute la telefon, sa nu tii telefonul in buzunar si sa eviti discutiile chinuite din momentele in care nu ai semnal. Cu cat telefonul incearca sa prinda semnal cu atat se emit mai multe radiatii.

Sursa foto: findspicture.com

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top