Connect with us

Revistateo.ro

Staruri

Loredana a apelat la intervenții estetice? Cum a apărut la un concert

Loredana Groza este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România și, de peste 30 de ani, aceasta reușește să își surprindă mereu fanii cu piese noi. La cei 48 de ani pe care îi are, vedeta a reușit să își uimească fanii zilele acestea într-un mod neașteptat. Mai multe persoane au observat că există ceva care s-a schimbat la fața sa și o acuză pe vedetă că ar fi abuzat de operațiile estetice.

După ce a renunțat la rolul de antrenor de la „Vocea României”, Loredana s-a dedicat concertelor din țară, precum și musicalului „Mamma Mia”, unde are un rol principal. Aflată la un concert în Constanța, vedeta a postat o fotografie pe contul său de Instagram și a reușit să stârnească imediat controverse în rândul fanilor.

Aceștia susțin că Loredana a apelat la intervenții estetice la nivelul feței și că nu doar peruca purtată a schimbat-o atât de mult.
Tenul fără riduri și pomeții mult mai pronunțați i-au făcut pe fani să creadă că a apelat la intervenții estetice.

„Sunt o fană a ta din adolescenţa mea şi a ta, fiind aproape de aceeaşi vârstă. Eşti minunată, dar te rog opreste-te cu chirurgia estetică pentru că în curand o să întrebam unde este Loredana, ce ai făcut cu ea.

Citește și: Cătălin Botezatu și-ar fi dorit un copil cu Bianca Drăgușanu

Orice exagerare nu este bună, iar intervenţiile din ultima perioadă nu te fac nici mai tânară şi nici mai frumoasă. Toate care au exagerat cu intervenţiile estetice au devenit niste hidoşii în cele din urma, iar tu eşti prea frumoasă ca să distrugi ce ai.

Ascultă un sfat de la cineva care te iubeşte pentru ceea ce eşti şi pentru talentul tău. Rămâi Loredana”, – este unul dintre mesajele transmise de o admiratoare pe contul de Instagram al Loredanei Groza.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Staruri

To Top