Connect with us

Revistateo.ro

Horoscop Minerva

Horoscop Minerva Capricorn 25 iunie – 1 iulie 2017

Horoscop Minerva Capricorn 25 iunie – 1 iulie 2017 – cred că şi-au învăţat lecţia de viaţă, mă refer la cei maturi, pentru care săptămâna este una ca şi cum ar fi prinşi între două ape fără putinţa de a se agăţa de vreun colac de salvare.

Lecţiile lor ţin de deciziile luate şi acţiunile din ultimii 7 ani ale căror consecinţe, iată, i-au ajuns din urmă şi i-au pus pe foarte mulţi în situaţii jenante, în situaţii irevocabile din care nu au cum să mai dea înapoi.

HOROSCOPUL INTEGRAL PENTRU: BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR ȘI PEȘTI. DĂ CLICK PE ZODIE PENTRU A INTRA ÎN PAGINĂ

Împinşi de val trebuie să-şi urmeze drumul, trebuie să analizeze de ce au pierdut poziţia socială avută sau funcţia la care au ţinut atât, de ce au refuzat sfaturile atunci când se impuneau, de ce s-au crezut stăpânii lumii într-un moment deloc prielnic.

Chiar dacă armonia aparentă dintre Saturn şi Uranus nu îi slăbeşte şi îi obligă la reevaluări şi la plăţi, la propriu, Chiron în pătrat cu Saturn este cel care agită apele. Unele soluţii vin din partea familiei, în special a partenerilor de viaţă şi ar fi bine să le accepte, să lase încăpăţânarea deoparte.

26 iunie aduce o şansă, mică e drept, de a pune pe masă dovezile care să îi disculpe sau soluţiile care să le menajeze nervii ori să îi repună în funcţiile pe care le-au deţinut până nu demult. Să nu jubileze și să nu se bucure, pot jubila abia după 30 iunie încolo. A, și încă ceva, aceste decizii sunt de reparație morală, nu aduc și certitudinea că vor reveni pe pozițiile în care au fost.

Marți, pe 27 iunie se confirmă aspecte care ţin de o ancheta, se limpezesc circumstanţele în care s-au petrecut lucrurile, moment numai bun să-şi mai tragă şi ei sufletul, sugerează că au scăpat ca prin urechile acului de un mare pericol.

Dacă privesc susţinerea pe care o aduce Saturn, patronul lor, vor conștientiza o serie de aspecte legate de relația cu părinții, dar și cu copiii lor sau instanța a dat o sentință de scoatere de sub urmărire penală.

Mai poate fi vorba despre o reparaţie morală reprezentată de o sentinţă prin care o sumă de bani le este returnată de către instituţia în care au lucrat ori că celor care au fost promovaţi recent în funcţie au primit şi confirmarea, validarea oficială pentru asta.

Pe 28 iunie vor da dovadă de înţelepciune şi se vor constitui în confidenţii de taină a mai tinerilor lor colegi sau chiar şefi cee ce le va dezveli o altă latură a personalităţii lor.

E aceea de consilier pe probleme personale şi aici vorbesc despre acei Capricorni care activeză în domenii de dezvoltare personală – psihologi, psihiatri, profesori, pedagogi, educatori ş.a., aspect care se menține de câteva săptămâni bune.

Ziua de 29 și 30 iunie este menită să limpezească multe lucruri şi să reaşeze chiar şi numai dacă vremelnic ambasadele în conflicte aparent iremediabile, cu soluţii de înaltă clasă chiar şi pentru Capricorni.

Un trigon în semne de apă spune că trebuie să-și concentreze energia spre aspectul spiritual al vieții.

Până și pe ei îi va uimi capacitatea lor de a înţelege anumite aspecte, obscure sau ocultate din spatele unor situaţii de aşa numită criză.

Sfârşitul de săptămână chiar dacă va fi unul mai liniştit continuă să fie umbrit de întâmplările ultimelor săptămâni.

Să mănânce nu doar să mediteze altfel metabolismul lor o va lua razna.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Horoscop Minerva

To Top