Blog
Despre peron. Eva
Blog Teo. E limpede că toți suntem „defecți”, cumva, iar încercarea disperată de-a ne ascunde lipsurile nu face altceva decât să ni le accentueze, pe dinăuntru.
Mascându-le, le dăm importante și profunzimi și accente dramatice. Ni se pare (și poate așa și e, adesea!) că suntem insuportabili.
Că nimeni nu ne poate iubi așa cum suntem, betegi. Unii, prea analitici, alții plini de vicii, apoi vin rătăcirile, revenirile, vorbele spuse la nervi sau scăpările de orice fel.
Ni se pare (sau poate așa și e!) că partenerul nostru are de dus ca nimeni altul, e un Sisif de fiecare ceas, pe care-l iubim mai ales pentru asta, pentru că ne suportă pe noi. Cred că greșim, deși subtil. Ceea ce tocmai v-am descris nu e ușor de trăit.
E și mai greu de recunoscut, chiar în solitudinea în care citiți aceste vorbe. Cine are curajul de-a gândi „Doamne, sunt cevaaaa…n-aș suportă, zău!” Puțini. Lor le vorbesc. Iubim în partener îngăduința.
Așa-i? Vrem să-l facem să ne placă, mințind, ascunzând, greșind fără curajul înfruntării propriei persoane și a lui, în același timp. Greu să te lupți cu doi.
Așa că unul (el) trebuie să fie liniștit. Și încercam să ne schimbăm și să facem lucruri contrare nouă înșine, să „cărăm valizele” zâmbind, ca să ne placă și pe noi…cineva.
Rar privim cealaltă parte, celelalt motiv de bucurie zilnică: splendoarea iubiților noștri, pur și simplu. Pe lângă blândețea lor, îngăduința și toleranța lor, pe lângă faptul că ne iubesc așa cum suntem (deși prea rar știu cum suntem, de fapt), ei înșiși sunt.
Există prin lumina proprie. În imperfecțiunea noastră, există perfecțiunile lor. Mici, rare. Dar sunt. Și le uităm sau le luăm că atare. M-a scos din minți o verișoară pe care-am iubit-o de mică și care, nonșalant, mi-a aruncat o vorbă pe care-am s-o port cu mine multă vreme.
Blog Teo. O întrebăm de bărbatul ei, cu care e măritată de când ne știm, s-a căsătorit în adolescentă, mânând pe toată lumea să creadă într-o despărțire dureroasă, o „lecție de viață”. Pf… Nu numai că e împreună cu el de-atunci, și cred că sunt vreo 25 de ani pe puțin, dar mi-a zis-o în treacăt: „Mihai?
Eeee…cum e. E bine, na, cum e el, irezistibil și minunat!”. Și-a închis-o. Urma să-l aducă în vorbă de fiecare dată, cu firescu cu care-ți ridici ochelarii pe nas. Fără volute. Fără griji.
Ea nu se-intreabă dacă e perfectă. El îi spune asta fără vorbe. Ea nu se screme să-i care defectele. O face și gata. Și le-a transformat în mici definiții amuzante ale noțiunii de partener para siempre. Soțul e atunci când e imperfect și-l adori așa.
Am învățat asta de la ea, nu din facultăți și cărți și marasme de viață. Toate experiențele care și-au propus să mă educe au făcut din mine un om care e fericit că e suportat. Și care face eforturi, iată că zadarnice, țintind către asta.
Blog Teo. M-am schimbat oare ca să pot fi iubită? A meritat? Mai știu cine eram? A fost bine? Evoluție? Am căpătat altceva în afară de-o spaimă cumplită că nu duc suficiente valize? Că nu reprezint destul?
Puțini vor înțelege ce bălmăjesc aici și nu-i fericesc defel. Dar știți ce? De azi pun totul jos. Măști, valize, gene. Mănuși. Și încerc și așa. Și vă spun ce-a ieșit. Că asta n-o să citiți în ziare!
Blog Teo. Știu că finalul asta e o aiureală. Doar că mi-e mai simplu cu el decât fără. E un fel de morală, de încheiere optimistă, de ceva așteptat, întrucâtva, de romanțioși. Io știu? Ce știu eu?
20 Comments
Leave a Reply
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Rox
2013-05-21T14:42:58+03:00 at 2013-05-21T14:42:58+03:00
Draga Teo, relatia durabila si frumoasa e ca o barca plina de defecte dar si de calitati, de lucruri bune dar si rele sau inutile, insa toate distribuite in asa fel incat sa permita barcii sa pluteasca in continuare. Sa-si continue in echilibru calatoria…Aceasta balansare e greu de obtinut – sa stii ce sa pui si unde, sa stii ce sa aduni si unde, sa stii ce sa lasi si de unde. Si e munca sustinuta. De-a lungul vietii. Si de ai noroc, reusesti sa faci ca barca ta nu numai sa pluteasca in echilibru dar poate in deriva, ci sa si prinda viteza spre un tel anume. Si e valabil in orice fel de relatie interumana. Iaca ce metaforica am putut fi la ora asta…
Madalina
2013-05-21T14:47:35+03:00 at 2013-05-21T14:47:35+03:00
Am trait cu sentimentul asta ani de zile, ajunsese la un moment dat principalul motiv pt care stateam in acea relatie si imi era teama sa ies, pentru ca „ferice de mine ca ma iubeste la cum sunt eu”, „cine m-ar mai suporta in halul asta?”. Intr-adevar, e greu de trait cu asta.
Esti un om minunat, scrii intr-un mare fel, esti geniala.
sanda
2013-05-21T15:00:10+03:00 at 2013-05-21T15:00:10+03:00
Toata lumea cara ca asinul povara recuzitei personale cotidiene , draga si pretioasa sufletului meu si mintii mele Teo….. Personal am pus capastru cat de cat temerilor celor mici dar MULTE (Imi zicea un doctor: „Doamna, dumneavoastra aveti probleme cu nelinistile”.. si ce BINE a zis…) si mi-am spus cu hotarare ca n-am voie sa-mi mai fie frica-n lumea asta decat de Dumnezeu (nu-i cliseu. E foarte important!) caruia ma rog si cu sufletul dar si cu stiinta mea! Abia atunci si destul de tarziu m-am simtit ceva mai adevarata si ceva mai puternica. E un fel de concurs zilnic dar nu intre BINE si RAU. E mai mult intre a te simti egoist sau darnic. Intre a te simti Eva sau peron……….
mirela
2013-05-21T16:47:09+03:00 at 2013-05-21T16:47:09+03:00
Teo, ma bucur ca ai luat aceasta hotarare. E cazul sa incerci si altfel. Niciodata sa nu mai spui ca esti fericita cand esti suportata. Cine te iubeste cu adevarat nu trebuie sa te „suporte”, trebue doar sa te iubeasca si atat. Lasa-te iubita, relaxeaza-te in relatie, simte-te bine si nu mai fi crispate sa te ridici la inaltimea asteptarilor partenerului. Intr-un cuvant, pune-i valizele in spinare si lui si o sa vezi ca va fi perfect. Totul e sa fie un barbat destept. Asta mi se pare mai greu de gasit. Constantin nu a putut sa duca povara unei iubiri coplesitoare asa cum I-ai daruit tu. Erai prea mult pentru el, I-ai dat prea mult si prea repede. Pur si simplu a fost prea mult pentru el. Esti o fata foarte desteapta si si asta e prea mult pentru barbati.
simona
2013-05-21T23:33:28+03:00 at 2013-05-21T23:33:28+03:00
La inceputul unei relatii,cred ca inconstient sau constient, „caram valize”si de-o parte si de cealalta, pentru ai place lui,pentru a fi iubita de el…apoi… dupa un timp,cand pur si simplu am ostenit de carat valize ,borsete, genti,sosete si ” lasam jos masti…manusi…si alte cele apar ploile…bate vantul …se strica vremea…cautam ce ? UMBRELA!!! Si daca EL e cel ce-ti imprumuta umbrela atunci poate ca merita sa-i mai cari valiza.Am recitit ce ti-am scris si…Doamne ce harababuraaa!!!! Teo,iubita mea,cu masca si fara masca,cu manusi si fara manusi,cu toane si fara toane eu tot te-as adora.Deci…”iti car valiza”!!!Ha ha ha !! Sper sa-ti fi adus,macar,un suras in coltul gurii cu harababura asta.
simona
2013-05-21T23:45:45+03:00 at 2013-05-21T23:45:45+03:00
Intr-o alta ordine de idei(lasand „harababura de-o parte)…cuget…Eva…peron…Incearca!
Dorina Avramut(Chirilă)
2013-05-22T04:49:01+03:00 at 2013-05-22T04:49:01+03:00
„Pe unii dintre noi ne bate gândul să luăm mâine personalul de Curtici. Poate până când vom ajunge, aflăm că a căzut şi Băsescu.”- Lelia Munteanu,” Trenul Groazei soseşte la linia una”
Amanda
2013-05-22T05:43:48+03:00 at 2013-05-22T05:43:48+03:00
Neaparat sa spui ce-a iesit!
Iuliana
2013-05-22T07:48:22+03:00 at 2013-05-22T07:48:22+03:00
Cat de draga-mi esti, tu, Teo, prietena mea, tu care tu habar n-ai ca exist! Ajungi cam tarziu sa intelegi (vorbesc de mine!) ca nu are rost sa cari valize al caror continut nu-ti foloseste niciodata. Dar cand se-ntampla asta, asa o usurare simti, ca atunci cand ai reusit sa treci peste toate durerile si auzi un plans de inger! Asta am trait eu si-mi atat de bine acum! Sunt eu, mereu doar eu, cu „ciufulelile” din diminetile proaste, cu veselia de neinteles intr-o zi in care ploua atat de frumos sau in noptile in care luna e mai rotunda decat cel mai perfect cerc…Si sa stii ca cei care ma iubeau, imi sunt tot alaturi iar ceilalti nu conteaza. Viata e doar una, nu-mi pot permite s-o risipesc in prefacatorie si minciuna.
Ana
2013-05-22T08:06:20+03:00 at 2013-05-22T08:06:20+03:00
Stii, Teo, aseara am fost cu sotul meu la film, dupa niste ani buni in care n-am mai reusit sa mergem in doi…ba nu e timp, ba cu cine lasam copiii, ba suntem obositi, etc. Si se face ca filmul a fost sub asteptari, dar ma bucur de aceasta experienta, fiindca am fost doar noi, ne-am tinut de mana… ne-am simtit impreuna si ne-am fost aproape. 🙂
Mimi
2013-05-22T13:52:59+03:00 at 2013-05-22T13:52:59+03:00
…eu stiu?…sunt momente in care duci tu valiza, si vine momentul in care te dezmeticesti si i-o pui lui in cârcă… Doamna Teo, sunt ferm convinsa ca toti avem bataturi, degeraturi, betegeli si alte alea si incercam sa le oblojim in cuplu, dar daca lui i se pare ‘ca iarba din curtea vecinei e mai grasa si mai apetisanta’ sa se duca s-o guste ca poate se otraveste :)) In naivitatea noastra, in candoarea increderii credem ca si ei simt la fel cum simtim si noi…fals…Sa fim realiste, barbatii numai sinceri nu sunt…Zilnic duc batalii, zbateri cu mine insumi, ca sa fiu corecta, onesta si devreme acasa:) dar cu mine…El, specimenul, menul e departe pe insula…Noi ducem lupta…faptul ca pierd o batalie nu inseamna ca am pierdut razboiul…As vrea sa cred ca am fost sincera, in cuplu, intr-un procent de optzeci la suta…cam asa, si aici intervine „darul’, dar si misterul isi are meritul lui…
Ioana
2013-05-22T14:31:01+03:00 at 2013-05-22T14:31:01+03:00
Eu numai cand am incetat sa ma schimb ca sa pot fi iubita si am redevenit eu insami, imperfecta, fara masti, fara valize, l-am intalnit pe el, care a vazut dincolo de valize, de masti, care imi iubeste zi de zi imperfectiunile. Da, putina lume intelege, dar lumea aia care chiar intelege despre ce vorbim, merita sa ne iubeasca si chiar ne iubeste, indiferent de circumstante 🙂
RuTHaL
2013-05-22T15:30:05+03:00 at 2013-05-22T15:30:05+03:00
E foarte interesanta metafora valizelor, si de aceea merg si eu pe firul ei, spunandu-ti ca intr-o calatorie valizele ingreuneaza al naibii de rau. Si nu ai decat doua solutii simple, si anume : fie arunci ce e de prisos din ele, fie le lasi la „Bagaje de mana” si te mai intorci eventual daca se mai merita efortul. Si, ca un calator ce ma aflu, stiu ca surplusul din/de bageje te Costa al naibii de scump, pretul fiind fixat la kilogram 🙂 … Cand calatoria se face in doi e mai simplu poate de carat, si atunci iti iei un carut pe rotile sa le impingi mai usor INAINTE, si fiecare mai arunca privirea si pe jos pentru eventuale gropi sa nu se pravaleasca maldarul. Stii imaginea celor care imping niste caruturi si nu se vad de bagaje, nu? Ei, ce fel de calatorie au oamenii aia, intreb si eu … ?
Concluzia : Travel Light !
claudia
2013-05-22T17:32:44+03:00 at 2013-05-22T17:32:44+03:00
Daca iubesti si esti iubit nu inteleg ce cauta „valizele” aici? Sa nu ma judecati crezand ca nu stiu ce zic. Daca noi constientizam existenta unor greutati de purtat, lupta e pierduta. De mult, intr-un film, cand eram mica si nu intelegeam mesajul, am vazut o scena in care unei fete tinere i se spune ca daca ajunge sa nu-i placa sa se uite la sot cand mananca, inseamna ca incepe sa nu-l mai iubeasca.
Nu stiu, dar poti spune ca ai o casnicie reusita daca nu-ti iubesti sotul? Si cand spun sa iubesti ma gandesc la iubire si nu la punerea in balanta a calitatilor bune si rele si daca predomina cele bune inseamna ca iubesti.
Dragostea este dincolo de noi. Nu incape judecata limpede aici.
Katia
2013-05-23T09:23:20+03:00 at 2013-05-23T09:23:20+03:00
Am trait si eu un amestec de iubire, ambitie , efort si toleranta… eram convinsa ca daca eu lupt si fac din mine un om mai bun, relatia va straluci! Si acum am un gust amar desi au trecut cativa ani de atunci. O aberatie… si o lectie de viata, un pas inainte spre recunoasterea adevaratei iubiri, celei reciproce… Fericirea se simte pur si simplu, nu fortam nimic, ne completam doar.
P.S. Abia acum te-am gasit, Teo! Te imbratisez cu drag!
iulia
2013-05-23T09:50:20+03:00 at 2013-05-23T09:50:20+03:00
adevarat graesti
Mihai
2013-05-23T14:48:24+03:00 at 2013-05-23T14:48:24+03:00
Toleranța, ca principiu, se învață în cuplu, la nivel micro, că e foarte simplu să spui ”sunt tolerant”, asta e de la distanță, dar în cuplu dai peste unele lucruri peste care vei da și la ”ceilalți” pe care, uneori, din furie sau superficialitate, îi ostracizezi… Relația de cuplu (n-am zis căsătoria!) poate fi terapie dacă e relaxată și sinceră, bazată pe prietenie, că iubirea se va duce la un moment dat, dar rămâne respectul și prietenia adevărată.
Un salut!
aurica
2013-05-25T23:10:56+03:00 at 2013-05-25T23:10:56+03:00
Cel mai trist si dureros este atunci cand propriul tau copil(la 36 ani numai copil nu este) duce o”valiza” a naibii de grea si ca parinte,nu stii sau nu poti sa-l ajuti! Sunt intr-o astfel de situatie si nu gasesc nici o „iesire”…
oana
2013-05-26T19:25:00+03:00 at 2013-05-26T19:25:00+03:00
Am inteles tot ceai spus. TOT. Si ai spus-o intr-un fel minunat si aparte ,cu umor , cu amaraciune chiar,in stilul tau tipic de om destept si profund si care gandeste „outside the box”. E o adevarata placere sa citesc blogul tau. Buna idee ai avut cand ai hotarat sa ne lasi ,macar un pic, in lumea ta .
Gabriela
2013-05-29T13:43:04+03:00 at 2013-05-29T13:43:04+03:00
„Şi că veni vorba, ia uitaţi-vă şi voi la el ! Hai, să nu-i mai lăsăm pe unii dintre ai noştri să spună totul despre ceva! Să fim generoşi. Să lăsăm nenăscuţilor dreptul de a vedea cu ochi proaspeţi şi cu fiinţa singuratică încă o dată ceea ce văzurăm şi noi cu ochi proaspeţi.
– Ce faci, bre ?
– De unde vrei să ştiu ?!” (1982)
NICHITA STĂNESCU / ACEL CEVA DINTRE ARIPĂ ŞI AER / AMINTIRI DIN PREZENT