Connect with us

Revistateo.ro

Staruri

Cum decurge sarcina Valentinei Pelinel. Nevasta lui Borcea: „Îmi e mai greu”

Valentina Pelinel este însărcinată cu gemeni. Soția lui Cristi Borcea și fost model internațional a declarat într-o emisiune de televiziune că sarcina aceasta îi dă ceva mai multe bătăi de cap față de prima ei sarcină.

„Cu Milan a fost o sarcină extrem de uşoară, nici acum nu e extrem de grea având în vedere ca sunt gemeni. Îmi e mai greu… mă mişc mai greu… am avut ceva dureri de spate, am avut o perioadă scurtă de arsuri.

Sunt elemente noi pe care nu le-am experimentat în sarcina cu Milan… din câte am auzit ar trebui să fiu mulţumită, norocoasă şi să fiu binecuvântată. (…)

Am pus minim 15 kg. Încerc să mă cântăresc mai rar, că pe ultima sută cântarul se accelerează, dar şi la Milan am luat 26 de kilograme. Nu mă credea nimeni”, a povestit Valentina Pelinel la o emisiune tv.

„Eu sunt o persoană care vede mereu lucrurile în aspectele lor pozitive. Și aleg întotdeauna să îmi construiesc viața conform valorilor mele, iar buna dispoziție, umorul, echilibrul sunt stări pe care le cultiv în fiecare zi. Sunt un om fericit pentru că îmi construiesc fericirea, nu pentru că aștept ca lucrurile să se așeze.

Binecuvântarea de a avea bărbatul iubit lângă mine este un dar pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi. Am așteptat mult timp acest moment și suntem recunoscători pentru tot ce avem de trăit împreună de acum încolo”, a spus Valentina într-un interviu mai vechi.

CITEȘTE ȘI: A murit artistul de muzică populară Ionel Șipoș

Elena Udrea va fi eliberată din închisoare

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Staruri

To Top