Stiri
A plecat sa imi asigure viitorul, insa, cand s-a intors, banii nu au mai fost de folos
Si-a iubit enorm tatal plecat in strainatate, insa timpul petrecut impreuna a fost prea scurt… O poveste care ne arata ca banii nu sunt totul in viata.
Numele meu este Mihaela si voi povesti despre tatal meu. El a fost idolul meu, eroul meu, cel pe care il asteptam cu sufletul la gura de Craciun si de ziua mea, caci doar atunci il puteam vedea. A muncit in Italia, pentru a-mi asigura o situatie financiara buna. Intr-adevar, banii nu mi-au lipsit niciodata, insa am suferit enorm de fiecare data cand a plecat, spunandu-mi: „Inca un an, Miha, cand ma intorc, ma intorc de tot!”
Strainatatea mi-a dezbinat familia
Nu l-am judecat niciodata, caci am inteles ca face sacrificii mari pentru mine si fratele meu mai mic, Daniel. El, poate pentru ca era baiat si nu se simtea la fel de apropiat de tata, s-a obisnuit mai usor cu absenta lui. Mama noastra, insa, nu a acceptat niciodata ca tata alegea Italia, in loc sa lupte sa castige mai bine in tara. Eu am fost singura care nu i-a reporsat niciodata nimic. Asa ca, atunci cand venea in tara, tata petrecea mult timp doar cu mine.
Fata de mama era rece, de parca nu ar mai fi fost un cuplu, insa nu au vorbit niciodata despre o despartire. Au dus casnicia mai departe, cu toate greutatile.
Pentru mine, sa vina TATA acasa era cel mai frumos cadou, cel mai bun lucru care mi se intampla intr-un an. De fiecare data venea mai obosit, mai batran si mai bolnav. Dar era tata, cu o fata senina si luminoasa atunci cand imi zambea. Vedeam in ochii lui cat de mult ma iubea si cat isi dorea sa ma vada realizata. Doar pentru asta muncea…
L-am facut mandru pe tata
De fiecare data cand voia din nou sa plece, mama ii spunea: „Costica, incearca sa ramai un an acasa. Avem economii, stai si tu alaturi de copii. Timpul trece, ei se fac mari.” Dar tata se temea ca va pierde postul din Italia si alegea sa plece, ca sa stranga banii de care aveam nevoie. Ne lasa pe toti trei in lacrimi, rugandu-ne sa ajunga bine si sa il tina Dumnezeu sanatos in urmatoarele luni.
Anii au trecut, iar eu am terminat Facultatea de Litere, cand tata inca lucra in strainatate. Am ales specializarea italiana, pe care el o cunostea bine, ca sa glumim in aceeasi limba. M-am angajat la o firma de traduceri si am inceput sa ma descurc pe picioarele mele. Nu mai aveam nevoie de banii munciti din greu de tata.
Aveam tot ce mi-am dorit. Acum ii puteam spune ferm: „Tata, suntem bine, te rog sa te intorci acasa”.
Asa s-a si intamplat: a revenit in tara si a hotarat sa ramana aici. Avea 50 de ani, chipul ridat si mainile muncite (lucra in constructii). Am recunoscut un singur lucru la el: privirea mandra.
Tata nu fusese la nicio serbare, nicio sedinta cu parintii, nicio festivitate de premiere. Insa, cand am primit diploma de licenta, era in primul rand, aplaudand mai tare decat toti parintii. Stransese aplauzele acelea timp 20 de ani.
Fericirea avea sa dureze prea putin
Eram din nou o familie, chiar daca parintilor mei le-a fost greu sa se reobisnuiasca unul cu celalalt. Eu inchiriasem un apartament, insa ne vedeam saptamanal. Ma linistea doar gandul ca tata este acasa, aproape de mine.
Pentru ca nu isi facuse niciodata analize, a decis sa mearga la un control, iar eu l-am insotit. Chiar daca ii citeai oboseala pe chip, nu ai fi zis ca este bolnav, asa ca ne asteptam la un diagnostic pozitiv.
Din pacate, nu a fost asa. Toti anii de munca in soare si-au pus amprenta, iar medicul ne-a dat vestea ingrozitoare: cancer de piele. Intr-un stadiu in care nu se mai poate face mare lucru.
Tata a inceput imediat tratamentul, am ales o clinica privata, caci, din fericire, aveam suficiente economii. Insa banii nu i-au adus inapoi sanatatea. Din pacate, tata s-a stins in cateva luni.
Acesta este tot timpul pe care l-am petrecut cu tata intr-o viata de om: 5 zile de Craciun si 10 cand era ziua mea. Apoi, inca jumatate de an, in care el a fost mai mult in spital decat acasa.
Banii nu au mai avut nicio valoare in fata sanatatii. Daca as putea sa o iau de la capat, in prima zi in care tata a zis ca pleaca, l-as fi rugat din inima mea de copil sa ramana acasa, ca ne descurcam cumva, ca nu imi trebuie multe. Acum, insa, e prea tarziu…
Sursa foto: mirror.co.uk
