Connect with us

Revistateo.ro

Conchita Wurst, câştigătoarea Eurovision, invitată de Remus Cernea să vină în România, la Gay Pride

Inedit

Conchita Wurst, câştigătoarea Eurovision, invitată de Remus Cernea să vină în România, la Gay Pride

Cântăreaţa Conchita Wurst, din Austria, care a câştigat finala concursului Eurovision 2014, este invitată de deputatul independent Remus Cernea să vină în România, pe 7 iunie, la Gay Pride, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

„Conchita Wurst a câştigat Eurovisionul graţie unor calităţi artistice excepţionale, a unei piese foarte frumoase şi a unei imagini care transmite un mesaj de libertate şi de respect pentru diferenţă. Succesul ei are, aşadar, o valoare muzicală, dar reprezintă şi un mesaj de schimbare a mentalităţilor retrograde. Faptul că a primit atât de multe voturi din majoritatea ţărilor europene demonstrează că acest val de deschidere este din ce în ce mai amplu şi mai puternic”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, Remus Cernea îi va adresa Conchitei Wurst invitaţia de a veni la Gay Pride pe 7 iunie.

„Anul trecut, la Gay Pride, am avut onoarea şi bucuria să particip şi alături de Ulrike Lunacek, care este membră a Parlamentului European din partea Partidului Verde austriac, care a răspuns invitaţiei mele de a veni la Bucureşti. Îi voi adresa şi Conchitei Wurst invitaţia de a veni la Gay Pride, pe 7 iunie. Dacă agenda nu îi va permite să ajungă atunci, sper totuşi să ne viziteze cât de curând, cu un alt prilej. După cum se ştie, în ţara noastră, bătălia pentru schimbarea mentalităţilor este de asemenea în curs. Prezenţa ei aici sunt convins că va reprezenta un sprijin pentru grăbirea lucrurilor în sensul respectului pentru diferenţă şi libertate”, scrie Remus Cernea în comunicatul remis MEDIAFAX.

De asemenea, acesta solicită Parlamentului şi Guvernului României ca, pe perioada manifestărilor din cadrul Bucharest Pride, noul GayFest, care va avea loc în perioada 2 – 8 iunie, să arboreze pe clădirile acestor instituţii „steagul curcubeu” care este simbolul drepturilor persoanelor LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual, Transexual).

„Solicit Parlamentului şi Guvernului României ca, pe perioada manifestărilor din cadrul Bucharest Pride, noul GayFest, (2 – 8 iunie 2014) să arboreze pe clădirile acestor instituţii «steagul curcubeu» care este simbolul drepturilor persoanelor LGBT. În Europa, este deja o practică a mai multor ţări, printre care Austria şi Germania. Ar fi un gest simbolic care ar demonstra că autorităţile din ţara noastră înţeleg şi îşi asumă pe deplin cauza apărării drepturilor omului. Or, drepturile persoanelor LGBT sunt drepturile omului”, arată sursa citată.

„De asemenea, adresez din nou membrilor Camerei Deputaţilor apelul de a vota în favoarea propunerii legislative pentru recunoaşterea parteneriatului civil în România. Este o lege care va ajuta deopotrivă zeci sau sute de mii de cupluri heterosexuale şi LGBT, din ţară dar şi din străinătate dacă vin pe teritoriul ţării noastre. Legea a fost respinsă de Senat cu 105 voturi împotrivă, 5 abţineri şi 2 voturi pentru. Sper ca în Camera Deputaţilor să fie o majoritate largă în favoarea acestei legi. Raţiuni pentru ca ea să fie respinsă nu există în afara homofobiei de tip Putin, ori a laşităţii politice”, se mai arată în comunicatul citat.

Piesa „Rise Like A Phoenix”, interpretată de Conchita Wurst din Austria, a câştigat, sâmbătă, concursul Eurovision 2014, desfăşurat la Copenhaga. România, reprezentată de Paula Seling şi Ovi, s-a clasat pe locul al 12-lea.

Cântăreaţa Conchita Wurst a avut de înfruntat numeroase critici atât la nivel local, cât şi internaţional, însă vocea, precum şi imaginea sa au făcut ca, în cele din urmă, să fie apreciată în întreaga lume.

Sâmbătă, pentru prima dată din 1966, Austria a câştigat finala concursului Eurovision. Reprezentanta Austriei, travestitul Conchita Wurst, pe numele său real Tom Neuwirth – purtând tocuri înalte, gene foarte lungi, dar şi o barbă generoasă -, se număra de altfel printre favoriţi.

Pe lângă perfomanţele muzicale, Conchita Wurst a ieşit în evidenţă şi prin imaginea sa, aceea a unui travestit devenit simbol european în dezbaterile despre homosexualitate.

„Eu nu vreau să fiu o femeie. Scopul meu este de a fi o regină, dar, acasă, eu sunt un băiat foarte leneş”, a declarat Conchita pentru Reuters.

După cum se evidenţiază într-un portret realizat de publicaţia Libération, Conchita Wurst a devenit un fenomen în Austria, după apariţia sa, în 2011, în emisiunea „Die Grosse Chance”. Modul în care a interpretat piesa „My Heart Will Go On”, de pe coloana sonoră a filmului „Titanic”, i-a adus celebritatea. Apoi, Conchita a participat la multe alte reality show-uri, inclusiv în Germania. De asemenea, a susţinut concerte şi a devenit un simbol al cauzei gay. Libération precizează că nivelul său de expunere mediatică suscită dezbateri în comunitatea LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual şi Transexual) din Austria.

„Conchita este una dintre cele mai mari voci din ţară”, a declarat pentru Libération directorul programelor de divertisment din lanţul austriac TV ORF.

În Austria, alegerea Conchitei Wurst pentru a reprezenta ţara la Eurovision 2014 a stârnit remarci tăioase din partea extremei drepte. De exemplu, preşedintele Partidului Libertăţii, de formaţie naţionalistă, a râs de „ridicolul” artistei şi a sprijinit un alt candidat în competiţie, care a spus că Thomas Neuwirth are probleme psihice.

Criticile la adresa Conchitei au venit, de asemenea, din străinătate. Deputatul rus Vitali Milonov, cunoscut pentru remarcile sale anti-gay şi activismul său în favoarea legii contra „propagandei” homosexuale în rândul minorilor adoptată deja în Rusia, a cerut ţării sale să boicoteze o „paradă gay europeană”, după anunţarea concurentului austriac.

Şi pe internet, pe reţelele de socializare, au existat comentarii destul de răutăcioase la adresa reprezentatului Austriei la Eurovision. O pagină de Facebook realizată în limba germană, creată pentru a protesta faţă de trimiterea Conchitei la Eurovision, a strâns peste 38.000 de fani.

De asemenea, în Rusia, Belarus şi Ucraina au circulat petiţii de protest faţă de participarea Conchitei la Eurovision, ilustrând diferenţa dintre Europa de Vest şi Europa de Est în ceea ce priveşte imaginea homosexualilor.

Cu toate criticile care au apărut, postul de televiziune ORF a susţinut public alegerea sa pentru participarea Conchitei Wurst la Eurovision 2014. Canalul TV austriac a lansat chiar şi o campanie care îndeamnă la toleranţă şi a realizat o versiune proprie a melodiei „Happy”, a lui Pharrell Williams, cerându-le austriecilor să poarte barbă în semn de susţinere.

După câştigarea finalei Eurovision 2014, ministrul austriac al Culturii a salutat „o victorie în Europa pentru toleranţă şi respect”.

„Felicitări, Conchita! Formidabil vot. Cetăţenii din UE folosesc acum dreptul de a vota pentru o Europă liberă”, a scris şi ministrul suedez pentru Afaceri Europene, Birgitta Ohlsson, pe platforma Twitter, făcând aluzie la alegerile europene care se vor desfăşura între 22 şi 25 mai.

„Barba mea este o dovadă că putem realiza orice, nu contează cine eşti şi cum arăţi”, a spus Conchita Wurst. După anunţarea ţării câştigătoare, pe reţelele de socializare au apărut imagini cu persoane purtând bărbi false.

„Pentru mine, visul meu a devenit realitate”, a completat Conchita, la conferinţa de presă susţinută după concursul Eurovision. „Dar, pentru societatea noastră, acest lucru doar mi-a arătat că există oameni acolo care vor să meargă spre viitor, fără să se uite înapoi sau să se gândească la trecut”, a mai spus Conchita Wurst.

Sursa: Mediafax.ro

5 Comments

5 Comments

  1. Marcela Glavan

    2014-05-14T08:35:12+03:00 at 2014-05-14T08:35:12+03:00

    Adrian…Intreab-o pe Teo,ce parere mai are acum despre toleranta,homofobie,ca despre rasism nu poate fi vorba…Ea,care „tine”atat de mult la Paula Seling,care era cea mai infocata sustinatoare…Poate nu ne asteptam sa castige Paula si Ovi,dar nici sa ia trofeul ciudatenia asta de barbat,femeie…nici nu mai conteaza cum era melodia,daca are sau nu voce…Macar nu are aspectul potrivit,ori,ori!!!Oricat de toleranti am incerca sa fim,nu putem-nu pot sa accept ideea ca a fost cel mai bun concurent!!!Poate doar daca ideea vehiculata de ani si ani,ca acest concurs este facatura-m-ar putea facea sa cred ca astfel a luat primul loc acest nene,tanti-ce-o fi…
    Probabil Remus Cernea vrea ori capital electoral,ori face parte din acceasi comunitate…Treaba lui!!!Nu am nimic cu cei ca ei,atata timp cat nu incearca sa ni se impuna ca oameni normali…Nu sunt si pace!!!Orice-ar spune oricine…

  2. M

    2014-05-14T15:31:23+03:00 at 2014-05-14T15:31:23+03:00

    Ce preocupari are domnul Cernea 🙂 !! Conchi, stai linistita in Austria ! Vei fi bineinvenita dupa ce o echipa de psihiatri te vor trata si vei redeveni ce ai fost in faza initiala ! Pledez pentru normalitate 🙂 .

    • M

      2014-05-14T15:32:35+03:00 at 2014-05-14T15:32:35+03:00

      * binevenita

  3. M

    2014-05-14T15:38:59+03:00 at 2014-05-14T15:38:59+03:00

    * o echipa te va trata

  4. diana

    2014-05-14T15:52:22+03:00 at 2014-05-14T15:52:22+03:00

    Daca v-ati fi uitat si v_ar fi interesat ac concurs,ati fi vazut toti concurentii respectivelor tari dinainte de finala
    Dar d vs sunteti dintr odata foarte surprinsi de persoana care a castigat
    Asta dovedeste un foarte mare dezinteres fata de Eurovision.Nu va intereseaza decat cine castiga si atunci dati cu tifla in cap.

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top