Inedit
Anomaliile vremii. Ninsori în deșertul Sahara și vreme de primăvară în estul Europei. Ce ne așteaptă
Vremea extremă s-a instalat peste tot în lume. Încălzirea globală a început să își spună cuvântul în ultimii doi ani într-un mod extrem de agresiv.
Nu departe de ieri, dunele de nisip din deșertul Sahara s-au transformat în derdeluș. Este pentru a treia oară în istorie când ninge în Sahara, iar asta începe să fie o obișnuință pentru africani.
La celălalt capăt al planetei, în Australia, s-au înregistrat temperaturi record de 47 de grade Celsius astfel încât asfaltul s-a topit la propriu.
În America, un ciclon-bombă a adus iarnă specifică zonei Polului Nord, iarnă polară. În Europa de Est, după cum putem observa, avem vreme de primăvară.
Nu departe de alaltăieri în sudul României s-au înregistrat temperaturi de 15 grade, specifice lunilor martie și aprilie și nicidecum lunii ianuarie.
Astfel de temperaturi vor fi normale pe viitor, susțin specialiștii. Nu este exclus să nu avem deloc iarnă ci o primăvară prelungită. De asemenea, e foarte probabil ca vara să înceapă mult mai repede, adică în luna mai și să țină până în octombrie.
Citește și: Ce se întâmplă cu scoarța planetei noastre. E de vină încălzirea globală?
Mulți oameni nu au crezut și în continuare se îndoiesc de fenomenul numit încălzire globală, însă acesta este tot mai vizibil în ultima vreme.
Dacă ne uităm cu atenție doar la ce se petrece în țara noastră din punct de vedere meteorologic putem trage anumite concluzii.
Iarna aceasta am avut o vreme de primăvară, iar acesta este doar începutul. Oamenii de știință susțin că efectele încălzirii globale vor fi unele la care oamenii nici măcar nu se gândesc.
Din cauza topirii ghețarilor, cantitatea de apă la nivel planetar va fi tot mai mare. Mările și oceanele Pământului vor reprezenta o adevărată amenințare pentru planeta noastră. Fundul oceanelor se deformează din cauza schimbării structurii scoarței terestre.
Fundul oceanelor se va scufunda în anumite zone, iar anumite bucăți din țări sau chiar insule vor dispărea complet, fiind înghițite de ape.
Potrivit Daily Mail, problema încălzirii globale este una ireversibilă. Nivelul mărilor va schimba și structura curenților din anumite zone maritime și va influența cu siguranță climatul.
E foarte probabil ca în emisfera sudică să apare fenomene precum ninsoarea, iar în nord să fie din ce în ce mai cald. Nu sunt excluse nici fenomene severe precum ploile de gheață ori ninsori abundente în deșert, dar asta peste zeci sau sute de ani.
„Acum ne aflăm într-o fază de încălzire. Dar pe fondul acestei încălziri au fost şi perioade de răcire. Anii 60-70 ai secolului trecut au fost în mod clar perioade de răcire a climei, când gheţarele creşteau în Alpi, creşteau în Caucaz şi în toată lumea”, susține omul de știință Vladimir Kotliakov pentru Radio România Actualități.
„Cât va dura nu poate spune nimeni. Nici un model matematic nu poate spune asta, deşi unele susţin că, iată, avem o anumită creştere a temperaturii, iar la sfârşitul acestui secolul această creştere va fi de 3-4-5 grade”, a mai spus rusul.