Connect with us

Revistateo.ro

Astro-FUN

Zodiile care se întorc la fosta iubire până la Crăciun

Crăciunul se apropie cu pași repezi și aproape fiecare persoană își dorește să îl petreacă alături de persoanele iubite. Iar dacă este vorba și despre sufletul pereche, atunci, cu siguranță că va fi ceva special. Iată care sunt zodiile care se întorc la fosta iubire până la Crăciun.

Pentru nativii zodiei Leu, Crăciunul se anunță a fi plin de neprevăzut. În cazul în care se gândesc la fosta relație și la ce nu a funcționat de s-a ajuns la despărțire, nativii zodiei Leu au ocazia să primească răspunsurile pe care și le doresc atât de mult.

Citește și: Zodiile care au cele mai grele karme

Leii își dau seama că nu își doresc ca să îi prindă Crăciunul singuri, așa că vor face tot posibilul ca să se întoarcă la fostul partener de viață. Este momentul potrivit ca să se gândească la viitor și la cum să facă să reziste această relație cât mai mult timp.

Până la urmă, este vorba despre persoana care a ajuns să îi cunoască cel mai bine. Iar acest lucru îi ajută pe Lei extrem de mult. Se vor bucura din plin de împăcarea pe care și-o doresc atât de mult și Crăciunul îi va prinde mai fericiți ca niciodată pe nativii Leu.

Nativii zodiei Vărsător își părăsesc partenerul de viață pentru fosta iubire

Și nativii zodiei Vărsător se gândesc din ce în ce mai mult la trecut la trecut și la persoana pe care au lăsat-o să plece din viața lor atât de ușor. A venit momentul pentru ei să își recunoască greșelile și să încerce să se apropie mai mult de acea persoană.

Acești nativi caută liniștea sufletească și își dau seama că pot face acest lucru numai dacă se întorc la marea lor dragoste din trecut. Iar dacă acea persoană este singură, Vărsătorii au toate șansele să o cucerească. În cazul în care Vărsătirii sunt deja într-o relație, o vor da imediat uitării pentru fosta iubire.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Astro-FUN

To Top