Connect with us

Revistateo.ro

Credinta

Rugăciunea părintelui Cleopa care produce minuni

Fiecare om are un înger păzitor și se spune că rugăciunile adresate acestora mijlocesc apropierea de Dumnezeu, ne protejează de cele rele și produc adevărate minuni în viețile noastre.

Părintele Cleopa le-a recomandat creștinilor rugăciunea de 13 cuvinte, despre care marele duhovnic spunea că este una făcătoare de miracole.

„Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții me¬le celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Nu da loc diavolului celui viclean, ca să-mi stăpânească cu silnicie acest trup muritor.

Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea mântuirii. Așa, sfinte îngere al lui Dumnezeu, păzitorul și acoperitorul sufletului și al trupului meu celui ticălos, iartă-mi toate cu câte te-am mâhnit în toate zilele vieții mele și orice am greșit în această zi.

Acoperă-mă în această noapte și mă păzește de toată ispita celui potrivnic, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeu; și te roagă pentru mine către Domnul, ca să mă întărească întru frica Sa și vrednic să mă arate pe mine, robul Său, bunătății Sale.

Amin”, este textul rugăciunii lui Cleopa.

Sfaturi pentru creștinii care pupă icoanele în biserică

Sfaturile duhovnicului și marelui părinte Cleopa vor rămâne valabile o veșnicie. Părintele Ilie Cleopa de la Sihastria le-a lăsat credincioșilor câteva învățături despre care mulți enoriași nu au auzit, deși merg des la biserică.

„Bărbații în biserica trebuie să stea în partea dreaptă, iar femeile în partea stângă”, susținea Cleopa.

Primul lucru pe care trebuie să îl facă un creștin când merge la biserică este să ceară iertare de la cei din încăpere: „Iartă-mă, mamă! Iartă-mă, tată!”.

Apoi, la biserică e bine să duci un mic dar din casa ta. O lumânare sau un bănuț nu foarte valoros vor fi bine primite de Dumnezeu și Măicuța Domnului. Acestea sunt jertfa adusă Domnului.

E bine ca la biserică să mergi dimineața ca să poți apuca Evanghelia de dimineață și Slavoslovia. În biserică nu e bine să vorbești cu ceilalți enoriași, chiar dacă îți sunt prieteni sau rude, pentru că zarva va perturba concentrarea celorlalți în momentul rugăciunii.

Părintele Cleopa mai spunea următoarele: „Să nu sărutați sfinții pe față, că-i păcat”. Referirea se face aici la icoanele la care ne închinăm atunci când ne apropiem de Sfântul Altar. Sfinții din icoane se sărută pe mâini sau pe picioare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Credinta

To Top