Connect with us

Revistateo.ro

Daca esti din Bucuresti sau treci prin Capitala si iti place mancarea buna, iti recomandam restaurantul Gastronomika, de pe strada Viitorului, Nr. 34.

Stil de viata

Recenzie restaurant Gastronomika – Specific mediteranean-balcanic

Daca esti din Bucuresti sau treci prin Capitala si iti place mancarea buna, iti recomandam restaurantul Gastronomika, de pe strada Viitorului, numarul 34. Este deschis recent, in octombrie 2016 si deja a castigat cativa clienti fideli.

Redactorii Revista Teo i-au facut o vizita si au descoperit un loc cu un ambient placut, luminos si cu un design ce imbina arhitectura clasica si elemente moderniste. Vei gasi usor locatia, aproape de Piata Gemeni, gazduita de o casa ce a apartinut unui bancher si care a pastrat farmecul interbelic.

Iti spunem un secret: imediat ce vremea se va incalzi, restaurantul va beneficia de o terasa unde se vor organiza gratare si seri tematice cu oaie la protap si alte preparate.

Te vei simti suficient de confortabil in acest restaurant cat sa petreci cateva ore alaturi de prieteni sau familie, la un pahar de vin si o portie de paste, fructe de mare, vita sau alte preparate.

Meniul este inspirat din cultura balcanica, pentru ca aici se iubeste pasional, se lupta pasional si se gateste si se mananca pasional. Vei putea sa gusti si cateva preparate cu specific albanez, cum ar fi prajitura cu o glazura de caramel sau crevetii in sos alb.

Nu iti dezvaluim tot meniul pentru ca tu sa il poti descoperi la fata locului, insa trebuie sa stii ca acesta se va imbogati cu mai multe preparate in primavara vara, iar bucatarii si managerul sunt deschisi daca vei avea o propunere.

Deocamdata, poti sa gusti burata, o specialitate din branza, ca un saculet din mozzarella umplut cu smantana consistenta, iar pastrama de oaie si zacusca de peste sunt facute chiar la restaurantul Gastronomika. Meniul e completat de o selectie de vinuri, sucuri si alte bauturi. Din pacate, daca esti pasionat de dulciuri, deocamdata meniul nu cuprinde decat prajitura albaneza mentionata anterior.

Pentru un restaurant aflat aproape de centrul Bucurestiului, preturile sunt rezonabile, nici foarte mici, nici prea mari. Cert este ca, daca esti un gurmand adevarat pasionat de mancare vei pleca satul si multumit din acest loc.

Mai multe detalii despre locatie poti gasi pe pagina de Facebook Gastronomika.

Galerie FOTO

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stil de viata

To Top