Connect with us

Revistateo.ro

TV

Bogdan de la „Insula Iubirii” îi răspunde Mirelei după ce a criticat-o pe Hannelore

Bogdan de la „Insula iubirii” nu este foarte încântat de criticile pe care i le aduce Mirela soției sale Hannelore.

„Vezi că o judeci, mai bine te uiţi în ograda ta, că judeci pe altul şi nu-i ok. Se zicea că nu-i frumos să se vorbească unul de altul şi toate cele, dar văd că şi după emisiune unii se vorbesc pentru ce, pentru publicitate?

Aşteptam să am parte de susţinătorii Mirelei care îmi spun să nu mă iau de ea, dar nu pot, să se ia de ea, Mirela tot de Mirela, sau să se ia de mine”, a spus Bogdan pe Instagram.

Declarațiile Mirelei care l-au înfuriat pe Bogdan

Dacă toată lumea se aștepta ca cele două să continue prietenia începută la „Insula iubirii”, Mirela Baniaș a lămurit care este relația sa cu Hannelore Ulrich.

Cele două s-au împrietenit încă de la plecarea din România spre Thailanda, iar ajunse acolo, Mirela și Hannelore au ales să stea în aceeași cameră pe parcursul filmărilor.

Au fost mereu alături una de cealaltă și și-au dat sfaturi cu privire la alegerile pe care le fac în emisiune. Hanne a decis că Bogdan este alesul inimii sale, în detrimentul ispitei Andi, iar Mirela și-a declarat sentimentele atât pentru ispita Mircea, cât și pentru Ionuț, cu care a venit să își testeze iubirea.

„Nu mai suntem în relaţii. La final s-a terminat legătura dintre noi. Pe insulă am încercat să fim prietene, mai ales că dormeam în aceeaşi cameră. Am vrut să ne facem un trai mai uşor. Pe măsură ce emisiunea se derula, s-a încheiat relaţia noastră.

Am văzut ce spunea despre mine la testimoniale şi ne-am cerut una alteia explicaţii pe Whatsapp, dar nu am avut cu cine. Am rupt orice legătură cu ea pentru că nu îşi asuma ce s-a întâmpla acolo.

Nu sunt singura care a văzut chimia dintre ei (n.r. Hannelore şi Andi) şi faptul că ea s-a îndrăgostit. Erau ca un cuplu pe insulă, nu aveam cum să mint pentru că acolo au existat camere, microfoane.

Toate fetele au încercat să-i deschidă ochii şi să vadă şi ea ce se întâmplă. Am primit un mesaj în care mă întreba de ce pe ea toată lumea o scoate rău.

Atunci am răbufnit şi i-am spus că a jucat fals. Eu am venit singură din Thailanda şi poate aş fi avut nevoie de încurajările ei (n.r. iubitul Mirelei Ionuţ Gojman a rămas pe insulă ispită).

Nu am văzut vreo dorinţă sau vreun mesaj din partea ei, pentru a ne împăca”, a spus Mirela într-o intervenţie telefonică la Antena Stars.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in TV

To Top