Connect with us

Revistateo.ro

Rugăciunea care se spune de Rusalii

Credinta

Rugăciunea care se spune de Rusalii

Află ce rugaciune se sune de Rusalii. Credincioșii o pot rosti. Astfel vor avea parte de tot ceea ce este bun și vor fi feriți de rele. Mai jos vei găsi rugăciunea.

Ce rugăciune se spune de Rusalii

Preacurate, neîntinate, Cel ce eşti fără de început, nevăzut, necuprins, de nepătruns cu mintea, neschimbat, neîntrecut, nemăsurat şi fără de răutate, Doamne;

Care singur ai nemurire, Cel ce locuieşti întru lumina cea neapropiată, Cel ce ai făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele zidite într-însele;

Care mai înainte de cerere plineşti tuturor cererile; Ţie ne rugăm şi pe Tine Te chemăm, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Tatăl Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos,

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri, şi s-a întrupat din Spiritul Sfânt şi din Maria cea pururea Fecioară şi mărită Maica lui Dumnezeu;

Care, mai întâi în cuvinte învăţând, iar mai pe urmă şi cu fapte arătând, când a răbdat patima Sa cea mântuitoare, ne-a învăţat pe noi, umiliţii şi păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi, să aducem Ţie rugăciuni, cu capetele şi cu genunchii plecaţi, pentru păcatele noastre şi pentru neştiinţele poporului.

Însuţi, mult Îndurate şi Iubitorule de oameni, auzi-ne pe noi în orice zi Te vom chema, dar mai ales în ziua aceasta a Cincizecimii, în care, după ce s-a înălţat Domnul nostru Isus Cristos la ceruri şi a şezut de-a dreapta Ta, a lui Dumnezeu şi Tatăl, a trimis pe Sfântul Spirit peste sfinţii Săi Învăţăcei şi Apostoli, Care s-a şi aşezat peste fiecare dintr-înşii, şi s-au umplut toţi de darul Lui cel neîmpuţinat, şi au grăit în alte limbi măreţiile Tale şi au proorocit.

Ce rugăciune se spune de Rusalii

Deci, auzi-ne pe noi, care acum ne rugăm Ţie, şi adu-Ţi aminte de noi, umiliţii şi osândiţii, şi alungă robia sufletelor noastre, Cel ce cu milostivirea Ta mijloceşti pentru noi. Primeşte-ne pe noi, cei ce cădem înaintea Ta şi strigăm: Greşit-am! Înaintea Ta suntem puşi din pântecele maicii noastre; Dumnezeul nostru Tu eşti. Dar. Pentru că s-au împuţinat întru deşertăciune zilele noastre, am pierdut ajutorul Tău, şi suntem lipsiţi de toată apărarea.

Însă nădăjduind spre îndurările Tale, strigăm Ţie: păcatele tinereţelor noastre şi ale neştiinţei nu le pomeni, şi de cele ascunse ale noastre ne curăţeşte. Nu ne lepăda în vremea bătrâneţilor; când scade tăria noastră nu ne părăsi. Mai înainte de a ne întoarce în pământ, învredniceşte-ne să ne întoarcem la Tine şi caută spre noi cu blândeţe şi cu har.

Cumpăneşte fărădelegile noastre cu îndurările Tale; pune adâncul îndurărilor Tale împotriva mulţimii păcatelor noastre. Caută din înălţimea Ta cea sfântă, Doamne, spre poporul care stă înainte şi aşteaptă de la Tine multă îndurare. Cercetează-ne cu bunătatea Ta; mântuieşte-ne de tirania diavolului; întăreşte viaţa noastră cu legile Tale cele sfinte şi sfinţite.

Înger păzitor credincios pune poporului Tău; pe noi, pe toţi, ne adună întru împărăţia Ta. Dă iertare celor ce nădăjduiesc în Tine; iartă-le lor şi nouă păcatele; curăţeşte-ne cu lucrarea Sfântului Tău Spirit; nimiceşte uneltirile vrăjmaşului cele ce sunt asupra noastră.

Amin!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Credinta

To Top