Stil de viata
1 noiembrie, Ziua Morților. Ce să nu faci în această zi
1 noiembrie este o zi cunoscută în termeni populari drept Ziua Morților. Este impropriu să o denumim sărbătoare.
Ziua Morților, o zi care se respectă în special în Ardeal
1 noiembrie este o zi dedicată pomenirii morților, a comemorării lor mai ales în Transilvania. Sărbătoarea a fost preluată și de comunitățile ortodoxe de la romano și greco-catolici.
În această zi, credincioșii nu au voie să spele haine, să depună munci gospodărești, cu excepția pregătirii preparatelor care se dau de pomană la cimitire.
Credincioșii merg la cimitir și aprind lumânări, de pun jerbe de flori și spun rugăciuni. În această zi, în anumite sate din nord-vestul țării preotul sfințește mormintele.
„Este o sărbătoare, cu ghilimele de rigoare, venită în Transilvania din spațiul catolic. Este de fapt ziua de 1 noiembrie, pentru catolici înseamnă «Sărbătoarea Tuturor Sfinților» și au hotărât ca în această zi să-și aducă aminte de morții lor, de cei care au trecut în lumea veșnică.
Pentru români nu a fost foarte greu să adopte o astfel de sărbătoare, pentru ca în spațiul românesc cultul morților este deosebit de dezvoltat. Sigur că pentru noi amintirea celor plecați se face în tot postul Paștelui, dar culminează cu duminica Tomii.
CITEȘTE ȘI: Ce sa NU faci de Ziua Mortilor (Luminatia)
Reteta de coliva pentru Ziua Mortilor
Acum 20-30 de ani, de exemplu, în satele mai îndepărtate de orașele din Transilvania nu se sărbătorea această zi sau nu aveau loc evenimente în cimitir“, a declarat istoricul și muzeograful Janeta Ciocan pentru site-ul emaramures.ro.
„Trebuie să mergem la mormant, să curățam și să spunem o rugăciune pentru sufletele care au trecut în lumea cealaltă. E o sărbătoare importantă, pentru ca strămoșii noștri ne-au crescut și ne-au dat o bucată de pâine“, a mai spus specialistul.