Zile libere de Paște 2018! Iată câte zilele libere legale sunt acordate de Paște. De PAŞTE 2018, românii vor avea patru zile libere: Vinerea Mare, Sâmbătă Mare, prima zi de Paşte – duminică şi a doua zi de Paşte – luni.

PAŞTE 2018. Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui, a devenit zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, potrivit unui act normativ intrat în vigoare luna martie 2018. Aşadar, salariaţii se vor bucura, pentru prima oară, de timp liber în Vinerea Mare începând din acest an şi vor beneficia de o minivacanţă de patru zile. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioaşă creştină numite Triduum Sacru, din care fac parte Joia Mare, Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare.

PAŞTE 2018. Anul acesta, Vinerea Mare va fi pe 6 aprilie, iar Paştele – pe 8 şi 9 aprilie.

PAŞTE 2018. Acest act normativ a modificat lista zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, numărul sărbătorilor nelucrătoare ridicându-se la nu mai puţin de 15 astfel de zile.

PAŞTE 2018. Câte zile libere au românii de Paște 2018

Mesaje de Florii 2018. În Duminica Floriilor foarte mulți români își serbează onomastica. Vă prezentăm cele mai frumoase mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Florii pentru cei dragi!

Se estimează că aproape 1,5 milioane de români poartă nume de floare. Printre cele mai comune nume se numără Narcisa, Violeta, Florin, Florian, Florina, Florentina, Florentin, Dalia, Margareta, Crina, Brândușa, Viorel, Liliana, Camelia, Florica, Lăcrămioara etc.

Mesaje de Florii 2018 pentru mama, tata, frate, soră, bunică, bunic, soție, soț, prieteni, iubită, soacră, colegi, mătușă, unchi sau verișori

Gândurile să îţi fie colorate în nuanţele parfumate ale primăverii iar taină florilor să îţi dezvăluie speranţa de a trăi fiecare clipă cu inima împlinită. La mulţi ani!

În această zi sfânta iubirea să risipească cu a să lumina blanda orice umbră din sufletul tău, orice urmă de gând rău. Numai sănătate şi bucurie îţi dorim! La mulţi ani!

Sper că drumul tău în viaţă să îţi fie presărat de inocenţa ghioceilor, de frumuseţea trandafirilor şi de gingăşia crinilor. La mulţi ani!

De Florii căldura primăverii să te învăluie în raze aurii iar mireasma dulce a florilor să îţi deschidă inima către bucurie şi speranţa. La mulţi ani, dragă mea!

Labirintul vieţii să te poarte pe aripi sfinte, dincolo de tristeţe, într-un zbor divin. La mulţi ani, dragă mea!

Totul pe lume se schimbă, doar florile se deschid în fiecare primăvară; pentru că eşti minunată, toate florile din lume îţi urează la mulţi ani!

Această zi să îţi aducă atât de multe flori încât să te pierzi printre ele şi tot atâtea declaraţii de dragoste! Tu eşti singura mea floare de pe pământ!

Să primeşti flori de ziua ta, să înveţi de la fiecare floare să iubeşti, să fii tandră, să luminezi pe cei din jur, să-i laşi să te admire, să aduci bucurie şi sărbătoare. La mulţi ani!

Această zi este dedicată celui mai frumos lucru din lume: unei flori. La mulţi ani!

Urări de Florii 2018 pentru mama, tata, frate, soră, bunică, bunic, soție, soț, prieteni, iubită, soacră, colegi, mătușă, unchi sau verișori

Trandafirii pe care i-ai adunat în cununa vieţii tale, lasă-i astăzi să se împletească într-un buchet al împlinirii. Fie ca florile iubirii să-ţi împodobească viaţa şi să-ţi vezi împlinite toate dorinţele.

Îţi doresc o oră de linişte, o zi de pace, o săptămână de soare, un an de iubire, un veac de sănătate şi un mileniu de bani. La Mulţi Ani!

Dacă toată lumea îţi doreşte ca această zi să fie una minunată, eu îţi urez ca toate zilele ce urmează să fie pline de bucurii şi realizări, să-ţi umple sufletul de voie bună. La multi ani!

Să ai o zi frumoasă, ca o zi de primăvară. Să te bucuri de numele pe care-l porţi, să fii fericită, iubită şi zâmbitoare. La Mulţi Ani!

Apropiindu-se o mare zi de sărbătoare, ziua numelui tău, primeşte din partea mea multe urări de bine, sănătate, mult noroc şi împlinirea tuturor dorinţelor! Dumnezeu să te călăuzească în tot ceea ce faci. LA MULŢI ANI!

O zi frumoasă este mâine, o zi frumoasă pentru tine. O floare şi un sincer La Mulţi Ani! Să creşti mare şi frumoasă şi să fii şi sănătoasă.

Există flori în grădina mea, există flori în parc, dar nimic nu este mai frumos decât atunci când buzele noastre se întâlnesc în întuneric! Eşti cea mai frumoasă floare a mea!

Să primeşti flori de ziua ta, Să înveţi de la fiecare floare să iubeşti, să fii tandră, să luminezi pe cei din jur, să-i laşi să te admire, să aduci bucurie şi sărbătoare. La mulţi ani!

La multi ani de ziua numelui!Fiind o zi de sarbatoare crestineasca, nu-mi vine decat sa ma gindesc la Dumnezeu si sa-l rog sa ocroteasca familiile noastre si pe cei dragi ai nostri, oriunde s-ar afla, si sa binecuvinteze vremurile si lumea in care traim.

Motoceii sa va intre in casa cu mult belsug si spor in toate!

Totul pe lume se schimbă, doar florile se deschid în fiecare primăvară; pentru că eşti minunată, toate florile din lume îţi urează la mulţi ani!

Felicitări de Florii 2018 pentru mama, tata, frate, soră, bunică, bunic, soție, soț, prieteni, iubită, soacră, colegi, mătușă, unchi sau verișori

De Florii, să se răsfrângă asupra ta bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare şi iubitoare.

Să-ţi fie viaţa un buchet de flori într-o grădină plină de realizări. La mulţi ani de ziua numelui!

Flori frumoase să răsară-n calea ta, zile lungi şi fericire îţi doresc din partea mea. La mulţi ani de ziua numelui!

De ziua numelui tău, îţi doresc ca toate lucrurile bune şi frumoase să te copleşeasca şi să strălucească în calea ta către fericire şi succes. La mulţi ani!

Cărările vieţii să te poarte pe aripi sfinte, într-un zbor divin, plin de binecuvântare, iubire, credinţă şi speranţă! La mulţi ani!

De Florii să se răsfrângă asupra ta bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare şi iubitoare! La mulţi ani!

De Florii, izvorul etern al iubirii să îţi învăluie sufletul în cununi de bucurie, în parfumul speranţei şi în razele credinţei. La mulţi ani!

Drumul vieţii tale să fie presărat cu flori înmiresmate, gânduri alese şi multă iubire! La mulţi ani de Florii!

Dumnezeu să-ţi poate paşii pe cărări plăcute Lui, să-ţi umple inima cu bucurie şi ochii de lumină, să-ţi însenineze faţa cu un surâs şi gura ta să dea slavă Lui. Fiecare zi să-ţi fie sărbătoare! La mulţi ani de Florii!

SMS-uri de Florii 2018 pentru mama, tata, frate, soră, bunică, bunic, soție, soț, prieteni, iubită, soacră, colegi, mătușă, unchi sau verișori

În Duminica Floriilor am rugat adierea vântului să îţi aducă un buchet înmiresmat, gânduri bune, linişte, bucurie şi iubire! La mulţi ani!

Îţi doresc ca fiecare zi să-ţi fie o binecuvântare, să ai credinţă vie şi inima să-ţi fie plină de puterea Duhului Sfânt, Dumnezeu să te călăuzească şi să-ţi fie aproape, iar bucuria în Hristos deplină! La mulţi ani!

Draga mea Narcisa, ocupi un loc special in peisajul admirabil al primaverii precum si in sufletul meu. Esti speciala si unica! La multi ani de Florii!

Draga Violeta, esti mica si gingasa, inocenta si frumoasa. De Florii sa ai parte doar de bucurii. La multi ani!

Drumul vietii tale sa fie presarat cu flori, ghiocei ca sa iti pastrezi sufletul tanar si curat, trandafiri ca sa fii vesnic iubita si margarete pentru a-ti aminti mereu sa zambesti. Esti cea mai aleasa floare intre flori!

E timpul sa renastem odata cu Primavara, e timpul sa spunem “La Multi Ani!” celei mai frumoase flori din viata noastra!

Esti asemeni Narcisei, care este simbolul prieteniei, al bucuriei, al sinceritatii, al discretiei si al modestiei. La multi ani!

Cele mai frumoase mesaje de Florii 2018 pentru mama, tata, frate, soră, bunică, bunic, soție, soț, prieteni, iubită, soacră, colegi, mătușă, unchi sau verișori

Esti asemeni unei raze de soare intr-un noian de zapada, unui porumbel alb care isi face loc prin negura vremei, unui fir de floare care mijeste din pamantul inghetat, unei scantei de lumina din cerul azuriu, unei soapte de iubire din adancul sufletului meu. La Multi Ani!

Esti asemenilor florilor de la care ai primit numele, gingasa, cu un parfum imbietor, pura si sincera. La multi ani Lacrimioara!

Esti o persoana minunata si vesela. Fata ta zambitoare si inima calda imi lumineaza ziua. Sper ca de Florii sa ai parte de o zi cum esti tu… minunata!

Azi intră-n Ierusalim/Călare pe mânz asin. De popor e aşteptat, Ca un mare împărat.

O, minune! O, minune! Şi ţie numai bine, La mulţi ani!

E sărbătoare la Florii Cum n-a mai fost vreodată, Căci Cel prezis de profeţii, Azi în Ierusalim s-arată. Îţi doresc mulţi ani şi o viaţă minunată.

La mulţi ani, sănătate şi fericire! Să ciocnim un păhărel, celebrând un Floricel! Acesta este unul dintre cele mai haioase mesaje de Florii.

Să vă dea Dumnezeu sănătate de Florii!

La mulți ani, Florine! O zi plină de sănătate!

Ești cea mai frumoasă floare! La mulți ani, Florentina!

Citește și: Felicitari pentru familie de Duminica Floriilor

Publicat de Ioan Adrian

Adrian Ioan - Redactor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.