Dacă nu poți accepta cardul de sănătate din considerente religioase sau de conștiință vei putea fi asigurat medical și după 1 Februarie, când prezentarea cardului de sănătatea la fiecare consultație la medicul de familie va fi obligatorie. Cu o simplă adeverință vei putea fi în continuare asigurat medical, aceasta fiind măsura gândită într-un proiect de act normativ al Ministerului Sănătății.

Actul prevede dreptul pacientului de a refuza cardul de sănătate dacă nu îi permite convingerea religioasă. Pentru restul persoanelor, cardul de sănătate devine obligatoriu de la 1 februarie 2015. Ministerul Sănătății precizează că nu poate fi îngrădit dreptul pacientului de a avea acces la tratament și medicamente, fapt pentru care documentele valabile azi pentru dovedirea calității de asigurat medicale vor mai fi valabile până la 31 martie 2015.

Cei care vor invoca motive religioase sau de conștiință privind refuzarea cardului de sănătate vor putea prezenta aceleași documente pentru a dovedi că sunt asigurați medicali, și după data de 31 martie.

Cum funcționează cardul de sănătate:
Acest card funcționează ca orice card bancar, se introduce cardul într-un sistem electronic unde se înregistrează toate operațiunile medicale de care beneficiază pacientul. Pe fața cardului apar numele persoanei asigurate, codul său asigurat, numărul documentului și data expirării. Cardul nu poate fi transmisibil niciunei alte persoane, întrucât acesta va fi prezentat medicului de familie împreună cu buletinul de identitate.

Prezentarea cardului de sănătate la medicul de familie, atunci când mergeți pentru o consultație sau orice altă operațiunie medicală va fi obligatorie începând cu 1 februarie 2015. Cardul de sănătate are rolul de a valida consultațiile medicale. Copiii nu au card de sănătate însă medicii pot folosi cardurile părinților pentru aceste cazuri. În plus, gravidele care nu plătesc contribuțiile sociale vor fi asigurate doar pe perioada sarcinii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.