5 moduri INCREDIBILE de detoxifiere

Toxinele ne dau mari bătăi de cap în lumea modernă în care trăim. Deși știm că trebuie să mâncăm sănătos pentru a funcționa la parametri normali, nu tot timpul avem timpul necesar să ne preparăm sau cumpărăm mâncarea sănătoasă așa că alegem produse de tip fast food sau foietaje pe care le îmbucăm rapid, iar apoi ne confruntăm cu serioase probleme de sănătate. Iată câteva moduri inedite de a scăpa de toxine:

TRANSPIRĂ
Nu este o rușine să transpiri, chiar dacă mirosul este mai puțin încântător. Aleargă zilnic în cel mai apropiat parc sau ocupă-te de treburi ale casei care necesită efort suficient de mare încât să poți transpira. Corpul uman a fost creat cu scopul de a se mișca, nu de a sta tolănit toată ziua, pentru că astfel creăm un climat favorabil toxinelor din alimente, care se pot transforma în celule canceroase.

CITEȘTE ȘI: IDEI SĂNĂTOASE PENTRU MICUL DEJUN

CONSUMĂ CONDIMENTE CARE TE SCAPĂ DE TOXINE!
Usturoiul este una dintre minunile detoxifiante pe care trebuie să o încerci. Însă nu doar usturoiul elimină toxinele din corp ci și ardeiul iute, ceapa, ghimbirul (sub formă de ceai sau condiment în mâncare), scorțișoara sau cuișoarele.

MĂNÂNCĂ UN MĂR PE ZI
Vă vine greu să credeți sau nu, însă mărul a fost de mare ajutor pentru victimele tragediei nucleare de la Cernobîl, deoarece proprietățile mărului au ajutat la detoxifierea corpurilor de radioizotopii la copii și la adulții născuți în Ucraina.

NU BEA APĂ DE LA ROBINET
Un sfat general valabil atunci când ții dietă sau faci sport pentru a te întreține este să bei multă apă. Așa este, însă nu orice fel de apă este bună. Apa de la robinet nu vine mereu bine filtrată pe țeavă, fiind ușor nisipoasă și poate crea piatră la rinichi.

CONSUMĂ PROBIOTICE
Auzi deseori în reclamele de la televizor că probioticele sunt eficiente, însă nu trebuie consumate emreu sub formă de pastilă. Alege probioticele din murături sau kefir de apă deoarece acestea descompun mai bine alimentele decât pastilele, și de asemenea, scot din corpul tău chimicalele precum pesticidele și bisfenolul A.

loading...
test
0
Test