Parintele Nicolae Cristea explica semnificatia sarbatorii Adormirii Maicii Domnului

„De Sfanta Maria Mare sarbatorim moartea Fecioarei Maria. Sarbatoarea mai este numita si Adormirea Maicii Domnului.

Fecioara Maria, numita si Precista, este mama dupa trup a lui Iisus Hristos. Este femeia care l-a zamislit de la Duhul Sfant, l-a nascut si l-a crescut. Este cea care, in toate evenimentele si minunile, a fost alaturi de Fiul ei. L-a protejat, a suferit alaturi de El inca de la prigonirea si fuga in Egipt si pana la rastignirea Lui pe cruce. A fost martora mortii lui Iisus, a coborarii pe de pe cruce, a Invierii si a Inaltarii Lui”, afirma parintele Nicolae Cristea.

De ce o cinstim pe Maica Domnului?

Parintele Cristea a spus ca pe Maica Domnului o cinstim deoarece a fost aleasa de Dumnezeu sa-L nasca pe Fiul Sau in lume. Mai intai a cinstit-o ingerul Gavriil: “Bucura-te cea plina de dar, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei”. O cinstim pentru ca a spus DA,  adica “Fie mie dupa cuvantul tau”, cand I s-a proorocit ca va zamisli si va naste pe Iisus.

Citeste si: Sfanta Maria: Ce nu este bine sa faci in aceasta zi

Citeste si: SFANTA MARIA. Traditii si obiceiuri – Adormirea Maicii Domnului – 15 august

Fata de toti sfintii pe care ii cinstim, Maicii Domnului ii acordam supracinstire pentru ca nu doar a spus, ci a si nascut pe Fiul lui Dumnezeu, pe Iisus Hristos – Mantuitorul lumii. Pentru aceasta, chiar si marii sfinti o numesc “Nascatoare de Dumnezeu si Maica luminii”.

Cate sarbatori are totusi Maica Domnului si de ce?

Potrivit parintelui Nicolae Cristea, dupa Iisus Hristos, Fecioara Maria este a doua persoana sarbatorita de mai multe ori in timpul anului. Fiecare eveniment important din viata ei este important si in istoria mantuirii noastre. Prin aceste sarbatori ne apropiem de viata ei si ne apropiem de Fiul ei.

Traim de fiecare data:

  • la 8 septembrie – Nasterea Maicii Domnului,  numita in popor si Santa Maria mica, bucuria ca s-a nascut “Eva cea noua”, prin care ni se va naste mantuirea.
  • la 21 noiembrie – Intrarea in biserica a Maicii Domnului,  numita in popor  si Vovidenia, ziua in care ne indeplinim fagaduinta de a fi haraziti Domnului, asa cum ne-au botezat parintii nostri.
  • La 25 Martie – Bunavestire sau Blagovestenia, este ziua Evangheliei – a vestii celei bune, cand Sf. Arhanghel Gavriil aduce aminte Fecioarei si noua ca ea a zamislit si va naste, deci prin ea il avem pe Iisus – Mantuitorul lumii.
  • La 15 august – Adormirea Maicii Domnului numita si Uspenia sau Santa-Maria Mare, plangem, dar si petrecem cu bucurie pe ceea ce “intru moarte nu ne-a parasit”, si care a fost ridicata cu trupul la cer.

 

De ce a existat o vreme credinta ca nu este bine sa spunem “La multi ani!” de Sfanta Maria Mare?

Motivul invocat este ca “Adormirea Maicii Domnului este o sarbatoare de tristete pentru crestini pentru ca se cinsteşte moartea si inaltarea Fecioarei Maria cu trupul la cer.

Este adevarat. Sunt traditii locale, dar exista ceva mai mult decat atat:

De ce este totusi bine sa spunem “La multi ani!” si de Sfanta Maria Mare?

Oof, Doamne, cat sunt de multe aceste motive!

Din punct de vedere liturgic, la praznuirea oricarui sfant, noi de fapt sarbatorim data la care acesta a murit (vedeti si in calendare cruce neagra sau rosie). Data la care acesta a sfarsit misiunea lui de traire si marturisire a lui Hristos, asa cum a putut. Pentru pilda vietii si a credintei lor, dam copiilor nostri numele acestor sfinti. Si facem aceasta cu bucurie si sfintenie, nu ca sa ne imbuibam si sa ne imbatam in aceste zile.

Din punct de vedere mistic, Sfanta Traditie, mai veche si mai statornica decat traditiile locale, confirma ca Maica Domnului nu doar a adormit, ci si ca alaturi de sufletul ei, si trupul ei a fost inaltat la cer. A fost primita cu bucurie in bratele Fiului ei. Iconografia Bisericii prezinta intr-un mod foarte clar ca Moartea Maicii Domnului este de fapt o nastere, de fata fiind Sfintii Apostoli adunati de la marginile lumii, iar Mantuitorul Hristos primind in brate chiar sufletul Maicii Sale – ca pe un prunc nou-nascut, infasat in scutece.

Din punct de vedere moral, sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului este asezata dupa o perioada de post, de pregatire pentru curatire si renastere duhovniceasca. Exact ca inainte de marile praznice ale lui Hristos, abia la sfarsitul acestei perioade de pregatire trupeasca – cu post, si sufleteasca  – cu rugaciune, se desavarseste bucuria. Deci sarbatoarea in sine este o bucurie.

Din punct de vedere istoric, este prima sarbatoare confirmata istoric, la Ierusalim si Nazaret in prezenta chiar a Sfintilor Apostoli. Data acesteia a fost definitiv fixata pentru 15 august abia in sec.V.

Din punct de vedere biblic, ni-l spune insasi Fecioara Maria: “Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.” Ev.Luca1,48.

Apoi, sa stim ca sufletul este nemuritor si ca persoana ei, plina de maretie, exact asa cum este – transcende istoric si va fi prezenta la sfarsitul lumii: ”S-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.” Apocalipsa 12,1.

Din punct de vedere practic, este o mama sensibila, ne este de mare ajutor in lipsuri si necazuri, stiind in toata vremea cele ce avem nevoie: “Prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.”Luca 2,35 si “Şi sfârşindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin.” Ioan 2,3″, precizeaza parintele.

Ce rugaciune este bine sa spunem catre Maica Domnului?

Putem spune aceasta rugaciune scurta: “Preasfanta Nascatoare de Dumenzeu, Miluieste-ne pe noi” sau aceasta  “Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te ! Ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui Tau, ca ai nascut pre Mantuitorul sufletelor noastre. O Preasfanta Marie, Maica lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi, acum si in ceasul mortii noastre.

foto:mistica.ro

0