Înălțarea Domnului este celebrată anul acesta în data de 25 mai. Este una dintre cele mai importante sărbători creștine, fiind marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox. În tradiția populară, această sărbătoare poartă denumirea de Ispas. Totodată, azi este celebrată Ziua Eroilor.

Înălțarea Domnului este celebrată la 40 de zile după Înviere, în Joia din a șasea săptămână de după Paște. În această zi, Mântuitorul s-a înălțat la Ceruri, sfârșind astfel activitatea Sa de răscumpărare a neamului omenesc din robia morţii şi a păcatului.

În această zi, credincioșii se salută cu „Hristos S-a înălțat” și „Adevărat S-a înălțat”. În această zi,  se spune că Mântuitorul Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte şi Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a două venire a lui Hristos, şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor.

Ispasul este o zi plină de tradiții, obiceiuri și superstiții, dar una este mai puțin cunoscută și este legată de ploaie. Astfel, dacă plouă de Înălțare…Citește continuarea pe huff.ro!

Sursa foto: doxologia.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.