De ce a rămas Elena Udrea singură în Costa Rica

Elena Udrea mai are puțin și naște, iar în aceste momente, când orice gravidă este extrem de sensibilă, fosta consilieră a lui Băsescu e singură.

Iubitul ei Adrian Alexandrov a vizitat-o recent mai ales că după ce a primit sentința definitivă în dosarul Gala Bute, Udrea nu a avut pe nimeni aproape.

Adrian și-a anunțat prietenii că se întoarce în București deoarece nu poate sta foarte mult departe de afacerile sale. Acesta a postat o fotografie în care apare cu iubita lui, la care a scris „Noi trei”.

CITESTE SI: Roxana Ciuhulescu, declarații înainte de naștere

Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Primele reacții

Udrea a ales deja un nume pentru fetița ei

„Am vrut să ţin secret încă o perioadă numele, dar Adrian este foarte nerăbdător cu privire la tot ceea ce ţine de copil.

În plus, familiila şi toţi prietenii îl ştiu, aşa că s-a aflat mai devreme. Ne-a luat ceva timp să ne decidem, nu mă gândisem niciodată în mod serios cum ar fi dacă aş avea un copil, ce nume i-aş pune dacă ar fi fetiţă.

Primul pe care l-am ales şi am convenit cu Adrian imediat asupra lui a fost Maria. Mai ales după ce am pierdut unul din gemeni, m-am rugat mult Sfintei Fecioare să îl păstrez pe acesta şi am promis că o să îi poarte numele, dacă va fi fată. În plus, mama e Maria şi, cum este prima ei nepoată, e o bucurie în plus pentru ea”, a spus Elena Udrea pentru evz.ro.

„Pe urmă am căutat un al doilea prenume care să i se potrivească alături de celălalt. A fost ca o revelaţie când am pronunţat Alexandrov Eva Măria.

Ambele sunt biblice şi, prin cele care l-au purtat, au semnificaţia Femeii absolute: de la prima femeie pe Pământ, Eva, cu păcatul originar, la Maria, fecioară sfântă, mamă Celui care a şters păcatele tuturor prin sacrificiul Lui, Iisus Hristos.

Aşa că am rămas la Alexandrov Eva Maria, chiar dacă ulterior Adrian venise şi cu alte variante, frumoase de asemenea, dar care nu spuneau nimic. Iubesc numele acesta şi îi doresc Evei Maria să trăiască în puterea numelui”, a mai spus Udrea.

loading...
test
0
Test