Cântăreața Thalia este îndoliată

Celebra Thalia trece prin momente foarte dureroase. Artista din Mexic a cărei popularitate este internațională a scris pe Instagram că a pierdut o persoană dragă.

Stilistul vedetei, care a colaborat cu mai multe staruri, s-a stins din viață fulgerător: „Coincidenţele … Ieri s-a întâmplat să găsesc această fotografie, în timp ce organizam folderele cu poze, de pe calculator.

Văzându-te, mi-am adus aminte de personalitatea ta unică. Ziua în care te-am întâlnit a fost cea în care am vrut să-mi schimb radical aspectul şi am vrut să-mi tai părul până la umeri.

Răspunsul tău a fost NU şi mi-ai zis: părul tău este imaginea ta. Eşti una dintre puţinele vedete naturale.

Aşa că nu l-am tăiat mai mult de două degete. Mi-am amintit, de asemenea, de ziua în care ai avut grijă de părul meu, la nuntă. Ai făcut-o cu atât grijă… Ieri mă gândeam că dacă voi merge la Miami, te voi vizita, ca astfel că aflu, azi, că ai mers pe un alt drum.

Un geniu al industriei modei tocmai a plecat. Mulţumesc pentru tot, vei rămâne cel mai bun” a scris Thalia, pe Instagram.

CITEȘTE ȘI: Gest impresionant făcut de Ionuț Jaguarul pentru fetița jandarmeriței care a murit pe trecerea de pietoni

Melania Medeleanu este însărcinată pentru prima dată

loading...
test
0
Test