Cum să te desparţi de el într-un mod civilizat.

Dă-i papucii direct. Dacă nu eşti genul care să filosofeze prea mult, spune-i cât mai direct intenţia ta de a-l părăsi, având grijă să menţionezi şi motivul pentru care vrei să faci asta. Chiar dacă din punctul tău de vedere lucrurile sunt cât se poate de clare, merită şi el o explicaţie plauzibilă.

Nu spune “adio” prin SMS sau email. O discuţie între patru ochi este cea mai bună modalitate de a-ţi încheia socotelile cu partenerul tău. Până la urmă aţi fost într-o relaţie şi aţi împrţit mai mult decât patul din dormitor. Aşa că el trebuie să înţeleagă exact de ce faci asta, iar un simplu SMS sau email s-ar putea să nu cuprindă toate ideile tale.

Alege un mediu intim. Ok, vrei să te desparţi de partener. Nu e cazul sa-i spui asta ţipând intr-un parc ori în alt loc public, unde sunteţi văzuţi de atâţia oameni. Asta vă va face pe amândoi să vă ruşinaţi de reacţia celor din jur. Alege un loc mai retras, în care puteţi să discutaţi în voie despre cauzele care au dus la această separare.

Fii sinceră. Este momentul să dai cărţile pe faţă, pentru că s-ar putea să nu mai ai ocazia de a face asta. Spune-i tot ce ai pe suflet, cu ce a greşit, cum te simţi sau ce nu ţi-a plăcut la această relaţie. Din discuţia asta veţi înţelege amândoi multe lucruri pe care le puteţi aplica pe viitor, fiecare pe drumul lui.

Ascultă-l şi pe el. Dă-i şi lui şansa să vorbească, să explice cum vede el lucrurile. După atâta timp împreună, nu e cazul unui monolog, în timp ce el ascultă fără a avea dreptul la replică.

Nu începeţi o ceartă. Ultimul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să încheiaţi această relaţie cu un scandal. Dacă vezi că lucrurile se precipită, aminteşte-i că amândoi sunteţi persoane mature şi vorbeşte-i pe un ton civilizat. Asta ar trebui să îl calmeze, iar voi vă veţi încheia socotelile într-un mod discret, fără prea multă dramă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.