Chiar dacă bărbații sunt văzuți drept reci și distanți, adevărul este că ei suferă la fel de mult precum o femeie în cazul unei despărțiri. De fapt, de multe ori, un divorț sau chiar o simplă relație eșuată pot arunca bărbatul într-o depresie puternică și greu de depășit.

Cum poți trece rapid peste o relație care s-a terminat brusc pentru că ea te-a părăsit? Știm, nu există o rețetă prin care să uiți tot ce ți s-a întâmplat. Însă sunt câteva recomandări care te pot ajuta.

Desigur, cel mai rapid remediu contra depresiei de după despărțire este o nouă cucerire. Sau, altfel spus, trebuie să îți găsești pe cineva.

O nouă relație, fie ea și de scurtă durată, te va ajuta să o uiți pe fosta și să te implici în ceva constructiv. De ce o relație nouă, fie ea și de scurtă durată? Pentru că, din păcate, nimeni nu îți poate garanta că următoarea cucerire se va transforma automat și în relația la care visezi. Dar, cel puțin, îți vei lua gândul de la trecut. Adică, vei uita de motivul pentru care ai fost părăsit și vei încerca să obții mai multe de la noua ta cucerire. Să nu uităm, începuturile de relație sunt momentele cele mai intense, ceea ce înseamnă că în acest punct vei fi și cel mai fericit.

Așadar, primul pas pe care să îl faci după ce ai fost părăsit? Să îți găsești curajul să ieși în lume și să cunoști pe altcineva.

Ce să faci după ce ai fost părăsit

Dar, până să ajungi să fii implicat într-o nouă relație, poți să urmezi și alte sfaturi care te vor ajuta să ții la distanță gândurile rele. Sfaturi de dating pentru bărbați potenți și încrezători.

Iată de unde să pornești:

Nu lua decizii la nervi

Vei fi impulsionat să reacționezi, în special atunci când tu ești cel părăsit. Cu toate acestea, la nervi se iau, statistic vorbind, cele mai neinspirate decizii. Așa că, încearcă să fii rezervat. Acordă-ți timp de gândire. Analizează totul la rece și încearcă să vezi lucrurile ca și cum nu ai fi direct implicat.

Pune-te în locul unui om care privește obiectiv. Gândește-te că un prieten vine la tine și îți povestește prin ce a trecut. Cum a fost el părăsit, adică fix situația ta. Ce sfaturi i-ai da? Ce l-ai învăța să facă pentru a trece mai repede peste? Ei bine, aceleași sfaturi trebuie să le urmezi și tu.

Nu-i trimite mesaje și nu încerca să-i demonstrezi ceva

Dacă ea te-a părăsit, nu-i bine să-i arăți cât de mult suferi. Încearcă să pari distant. Nu indiferent, ci distant.

Imediat după despărțire nu e indicat să-i trimiți mesaje sau să încerci să o cauți. Păstrează distanța, poartă-te normal.

Poate o să-și dea seama că a făcut o greșeală și te va căuta ea pe tine. Dacă nu o să facă asta, atunci știi sigur că își dorește altceva.

Dacă o cauți și nu te dai bătut oricum nu vei rezolva nimic.

Nu uita, ea a vrut să se termine. Pentru tine, în acest moment, este important să treci peste rapid. Nu să încerci să repari ceva ce este stricat în mod definitiv.

Ține-ți mintea ocupată

În primele zile de la despărțire îți va fi greu. Aceea e perioada cea mai anevoioasă. Nu vei putea dormi, nu vei putea mânca și te vei gândi doar la ceea ce s-a întâmplat.

Așa că, ai nevoie să îți ții mintea ocupată. Să te gândești la orice altceva.

Așadar, stai mai mult la birou. Implică-te în mai multe proiecte. Stai în oraș până târziu, fă sport, mergi la sală, pleacă într-un concediu departe de casă. Orice, doar să nu te mai gândești la ea și la relația care tocmai s-a terminat.

Ieși cu prietenii și reia vechile obiceiuri

De regulă, în timpul relațiilor de lungă durată îți schimbi obiceiurile. Ea e în centrul atenției și atunci rărești ieșirile cu băieții și faci mai puține lucruri din cele pe care le făceai atunci când erai singur.

Ei bine, este momentul să acorzi atenție pe ceea ce e important pentru tine în momentul de față. Ieși cu prietenii și amintește-ți de toate pasiunile tale. Activitățile pe care le vei face te vor ajuta să te relaxezi și să te gândești din ce în ce mai puțin la ce s-a întâmplat.

În plus, sfaturile și discuțiile cu prietenii te vor ajuta să te descarci și să-ți verși furia la distanță de ea.

Reintră în joc

Așa cum ți-am zis încă de la început, e momentul să redevii un bărbat cuceritor.

Fă-ți un profil pe rețelele social media. Ieși în lume și cunoaște oameni noi. Nu știi niciodată de unde apare o nouă oportunitate.

Este foarte important să îți găsești pe altcineva cât mai rapid. Sigur, nu trebuie să faci compromisuri. Alege o fată pe gustul tău și la standardele tale. Dar, nu uita, nici tu nu ești perfect. Așa că, o nouă cucerire începe, întotdeauna, cu îngăduință și cu răbdare.

Păstrează-ți încrederea la cote ridicate

Nu intra în depresie. Amintește-ți că ești bărbat hotărât și plin de încredere. Chiar dacă de abia ai ieșit dintr-o relație și ai fost părăsit, asta nu înseamnă că viața ta s-a terminat.

Cu siguranță îți vei găsi liniștea și fericirea alături de o altă femeie.

De multe ori, bărbații care ies dintr-o relație de foarte lungă durată se tem de cum ar putea să fie experiența din dormitor. Cel puțin la început, atunci când noul cuplu se descoperă.

Așa că, dacă ai emoții în dormitor și vrei să o impresionezi, nu uita că poți apela la un mic ajutor. Cele mai bune pastile pentru potență pot fi partenereul tău de încredere. Sunt naturale și te fac să treci peste emoții.

Oricum ar sta lucrurile, păstrează-ți încrederea la cote ridicate. Trebuie să arăți că emani masculinitate și că, alături de tine, ea s-ar simți protejată, iubită și, în special, invidiată.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.