Horoscop săptămânal Minerva 24 – 30 iunie 2018 Capricorn.Luna trecută, etericul Neptun a intrat în retrogradare în Casa banilor proveniţi din muncă proprie, astfel încât săptămânile și lunile următoare ar putea aduce perspectiva unei situații care până acum te-a ocolit. Dacă ai o minte limpede şi înțelegi despre ce este vorba, este timpul să faci ceva în legătură cu asta. Nu o lăsa pe mai târziu, căci ar putea fi prea târziu.

Marte, energic, se pregăteşte şi el să intre în sectorul banilor şi poate fi un moment bun pentru aprecierea calităţilor și talentelor tale. Dacă există vreun talent care este în prezent insuficient utilizat și care ar putea să îţi aducă bani, acesta ar putea fi momentul potrivit pentru a-l dezvolta în continuare.

Apasă pe zodia ta pentru a citi horoscopul integral al săptămânii 24 – 30 iunie 2018: BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR, PEȘTI

Horoscop săptămânal Minerva 24 – 30 iunie 2018 Capricorn

Mișcarea Soarelui în Casa parteneriatelor joi, 26 iunie, poate fi un avantaj care să te ajute să negociezi și să inter-relaţionezi aşa cum doreşti. Această influență poate aduce, de asemenea, o strălucire suplimentară vieții tale sociale și te încurajează să elimini golurile acolo unde este necesar. În weekend, poți beneficia de sfaturile cuiva.

Este frustrant ca atunci când faci totul, dar nu ți se răspunde în acelaşi fel eforturilor sau sentimentelor implicate. Dacă ai făcut tot ce ai putut pentru a da de înţeles cuiva că eşti interesat și persoana nu a răspuns așa cum te-ai aşteptat, las-o mai moale. Posibil să realizeze fie ceea ce au pierdut și se vor întoarce, fie să nu le pese. Acceptă lucrurile pe care nu le poți schimba. Distrează-te cu prietenii în weekend şi vei uita de dragoste. Porneşte într-o aventură.

Profesional este un moment în care vei fi mai fericit dacă mergi la conferințe, te retragi din echipă și porneşti în călătoria vieţii tale. Energia se schimbă și vei simţi curând că lucrurile merg mai ușor în ceea ce privește perspectiva carierei. Fii precaut şi nu face promisiuni pe care nu le poţi ţine. S-ar putea întoarce împotriva ta. Este mai bine să te concentrezi pe a face tot ce este mai bun cu ceea ce ai deja. Influxul de energii te poate provoca să acţionezi şi cei emotivi îţi pot înțelege greșit intențiile.

Activitate intensă şi pe axa financiară. Poți schimba modul în care faci bani, precum și sumele cu care operezi. Dacă te gândeşti mai mult la ceea ce merită în perspectivă, te va ajuta să decizi cum să îţi taxezi clienții. În același timp, şi cariera ta cunoaşte fluctuaţii. Este timpul să foloseşti cele mai bune tehnici de reducere a stresului.

Ai șansa să arunci o privire asupra stării de sănătate și să faci modificările necesare. Ia-o uşor. Poți decide să mergi şi împotriva intuiţiei tale și să sfârșeşti prin a cauza sănătății tale multă suferinţă. Nu împinge lucrurile la limită și nu crește stresul inutil. Gândeşte-te la ce vrei să creadă alţii despre tine. Chiar merge!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.