Meteorologii avertizează: Un nou ciclon se apropie de România

Vremea continuă să fie capricioasă. Vara atipică vine cu fenomene cu care deja mare parte din populație a început să se obișnuiască.

Meteorologii susțin că un nou ciclon urmează în România. Este vorba de un ciclon staționar care poate declanșa fenomene mult mai violente decât în mod normal. Pot avea loc furtuni cu aspect tornadic, mai ales că în ultima lună tornadele s-au tot semnalat pe teritoriul României.

„S-a instalat un ciclon la Marea Neagră, o zonă ciclonică care afectează tot Sud-Estul Europei. Se manifestă prin averse cu caracter torențial, vânt puternic, condiții de grindină. Este o linie de instabilitate care aduce fenomene mai violente decât în mod normal, cantități importante de apă în intervale scurte.

Este un ciclon staționar, fenomenle vor afecta sud-estul României și zona Dobrogei, dar fenomene de instabilitate vor rămâne până la sfârștitul lunii”, a explicat meteorologul Alina Şerban de la ANM, potrivit România TV.

ANM a emis la finalul săptămânii trecute o alertă de cod galben, iar vremea va rămâne una instabilă și astăzi. Furtuna a făcut ravagii ieri în județele Constanța și Tulcea. Vremea a stricat planurile petrecăreților de la mare.

Ploile sunt așteptate în interiorul arcului carpatic, în zonele de depresiune, de deal și de munte. Pe arii restrânse cantitățile pot depăși 25 până la 30 de litri pe metru pătrat cu posibile căderi de grindină.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 de grade în estul Transilvaniei și 33 de grade în nordul Moldovei, 33 de grade în Crișana și sudul Olteniei. Minimele vor fi cuprinse astăzi între 14 și 23 de grade, unele normale pentru această perioadă pe timpul nopții.

Luni, 30 iulie, vremea va fi tot una instabilă. Vin și căldurile, mai ales în regiunile vestice și nord-vestice. Vor fi înnorări accentuate mai ales în timpul zilei, când se pot înregistra descărcări electrice și pe alocuri căderi de grindină.

loading...
test
0
Test