Ce să nu faci de Sfântul Mina, prăznuit pe 11 noiembrie

Sfântul Mina este prăznuit an de an de Biserica Ortodoxă. Conform volumului „Tradiții și obiceiuri românești” al editurii Flacăra, Sfântul Mina este protectorul celor păgubiți.

Îți prezentăm cele mai interesante tradiții care se respectă pe 11 noiembrie. Anul acesta, sărbătoarea cade într-o zi de sâmbătă.

Ce să (nu) faci de Sfântul Mina:

Pe 11 noiembrie, fetele și femeile se duc la biserică și aprind lumânări la celălalt capăt în ideea ca lucrurile furate să se întoarcă. Lumânările se aprind și pentru întoarcerea dragostei celor care au călcat strâmb ori s-au rătăcit pe drum.

Pe 11 noiembrie, la Biserica Sfântul Mina din București sunt așteptați an de an mii de credincioși. În această zi importantă, enoriașii nu au voie să iasă din biserică cu mâna plină. Așadar, nu e indicat să iei lucruri chiar dacă sunt sfințite pentru că Sfântul Mina se va mânia.

Nu doar cei păgubiți sunt ajutați de Sfântul Mina, ci și cei care vor să își curețe gândurile, să se îndrepte spre calea adevărată. Oamenii deznădăjduiți care se roagă Sfântului Mina în această zi capătă putere și încredere în forțele lor.

Cei care nu pot ajunge la biserică din varii motive e bine să aprindă o lumânare acasă, în dreptul icoanei cu Sfântul Mina.

În această zi se spun rugăciuni și pentru dușmani, pentru infractori, pentru ca Dumnezeu să le lumineze mințile și sufletele.

CITEȘTE ȘI: Cea mai puternică rugăciune către Sfanta Parascheva. Rostește-o cu tărie și te va ajuta să treci peste necazuri!

RUGACIUNE CATRE SFANTUL ANTON

Sfântul Mina s-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor. Mina a trăit în perioada împăraților romani Dioclețian și Maximian. A rămas orfan de mic copil. Tatăl i-a murit la vârsta de 11 ani, iar mama la trei ani după el. A ajuns în armata imperială și a luptat împotriva prigoanei asupra creștinilor dusă de Dioclețian.

Rugăciune către Sfântul Mina

O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu.

De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău.

Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat.

Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale.

Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit.

Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină.

Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea.

Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.

Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

loading...
0