Previziuni karmice 3-9 decembrie 2018. 3 zodii vor primi exact ceea ce merită. Este săptămâna în care pentru cele mai multe karma își va arăta colții.

Previziuni karmice: Zodiile care vor primi ceea ce merită

Nativii care sunt pe lista scurtă a karmei sunt Gemenii, Racii și Scorpionii. Persoanele guvernate de aceste semne zodiacale au de realizat o serie de lucruri care țin de confortul lor.

De acum vor trebui să pună mai mult umărul la treabă, să devină mai motivați, să nu mai înceapă proiecte și apoi să le abandoneze, să își demonstreze lor și apoi celorlalți de ce sunt capabili.

Previziunile pentru restul zodiilor:

ZODIILE DE FOC

Berbecii au parte de o perioadă ceva mai vulnerabilă decât cea precedentă și asta din cauza unor aspecte care au început cândva și se finalizează cu dificultate.

Acești nativi trebuie să dovedească foarte multe lucruri mai ales la locul de muncă, să fie prezenți la luarea unor decizii care îi vizează ca să le poată contracara cu argumente solide.

Săgetătorii și Leii au și ei o săptămână ceva mai dificilă. Până pe 10 decembrie lucrurile se vor schimba pentru ei din punct de vedere profesional și, implicit, din punct de vedere financiar. Au de făcut o serie de alegeri de care va depinde viitorul lor până în anul 2020.

ZODIILE DE APĂ:

Peștii se mai temperează nițel, deși miercuri și joi vor afla câteva secrete care îi vor scârbi la propriu. Vor încerca să disimuleze anumite situații pentru a nu face rău ori pentru a nu spune ceilalți că se trezesc vorbind.

ZODIILE DE AER:

Balanțele și Vărsătorii vor trăi o săptămână minunată din toate punctele de vedere. Balanțele au șanse mari de câștiguri financiare consistente, în timp ce Vărsătorii se vor redresa din punct de vedere spiritual.

Nu e exclus pentru Vărsători să înceapă o relație nouă sau să se angajeze într-un loc de muncă mai bun, mai bine plătit.

ZODIILE DE PĂMÂNT:

Taurilor li se vor aduce tot felul de reproșuri dar Slavă Domnului că vor ști cum să răspundă la fiecare în parte.

Fecioarele se izolează tot mai mult în speranța că își vor curăța sufletul de trăiri negative și mintea de gânduri prăpăstioase. Nu le va fi deloc ușor, însă cu siguranță vor ieși mai puternice și mai încrezătoare după această experiență.

Capricornii continuă anul pe același trend negativ. Se implică în multe conflicte, primesc multe reproșuri, unele justificate, altele nejustificate.

Trebuie să fie extrem de tari în perioada care vine. Nervii lor vor fi întinși la maximum și ar putea izbucni în orice moment.

Publicat de Suta Daniel

Daniel Suta - Editor senior Revista TEO

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.