Previziuni karmice 23 – 29 iulie 2018. Meditația specifică lunii august vine mai repede; problemele se intensifică

Previziuni karmice 23 – 29 iulie 2018. Vom avea parte de o săptămână bizară din punct de vedere karmic.

Săptămâna marilor gânduri

Este recunoscut faptul că mulți dintre noi devenim nostalgici și mai meditativi începând cu mijlocul lunii august până spre începutul lui septembrie.

Acel soi de nostalgie, acel tip de meditație, din cauza fenomenelor astrologice din ultima vreme, dar și din cauza schimbărilor climatice, vine mai repede. Zodiile afectate de aceste schimbări la nivel energetic în Univers sunt evident cele de aer și de pământ.

ZODIILE DE AER

Gemenii, Balanțele și Vărsătorii vor fi profund marcați de anumite evenimente din familie. Vor avea câteva zile, în special miercuri, joi și vineri în care vor face o călătorie mentală în copilărie încercând să repare cu mintea ceea ce consideră că a fost greșit și i-a adus într-un punct dificil al vieții.

ZODIILE DE APĂ

Aici lucrurile sunt destul de bine delimitate. Racii continuă să tragă ponoasele unei relații în care a crezut, dar în care a pierdut pentru că a comandat cam mult. Scorpionii devin independenți și ușor izolați de cei din jur pentru că vor să se reconstruiască singuri.

Peștii sunt în zona safe, căci toate le merg bine cu o singură excepție: se plâng că au foarte mult de muncit și oboseala nu le va mai lăsa loc nici măcar pentru o banală ieșire la cafea în oraș.

CITESTE SI: Horoscop săptămânal 23 – 29 iulie 2018 Integral

ZODIILE DE FOC

Leii și Berbecii sunt în cea mai fertilă perioadă a vieții lor, deci dacă vor copii ar trebuie să se pună pe treabă începând cu această săptămână.

Cât despre Săgetători, aceștia trag cu arcul în direcții nepotrivite. Ar fi bine să tacă și să se documenteze mai mult înainte să lanseze acuzații.

ZODIILE DE PĂMÂNT

Taurii sunt cuprinși de un sentiment straniu de abandon. Nu își dau seama până pe la mijlocul lui septembrie dacă este vorba despre o renunțare a lor la ceva sau dacă cineva a renunțat la ei.

Fecioarele intră într-o perioadă meditativă profundă. Primele concluzii le vor întrista, dar pe măsură ce se vor apropia de adevăr și vor scăpa de micile probleme de sănătate care le sâcâie (o durere de dinți, insomnii, probleme digestive sau stări de anxietate) vor deveni mai puternice și vor surprinde pe toată lumea. Asta va fi prin august-septembrie.

Capricornii au și ei un parcurs îngândurat săptămâna asta. Nu e exclus să apară o despărțire din lipsa de comunicare.

loading...
test
0
Test