Horoscop săptămânal Minerva 18 – 24 martie 2018 Balanță

Horoscop săptămânal Minerva 18 – 24 martie 2018 Balanță. Iată că şi aceşti nativi îşi revin încet, încet, nu înseamnă că au scăpat de probleme.

Totuşi, tabloul săptămânii este încă în nuanţe pământii, sunt probleme care nu dispar de azi pe mâine, sunt lucruri şi atitudini la care nu pot renunţa deodată, obişnuiţe pe care foarte greu le dai deoparte, dar dacă nu îneţelg că această curăţenie interioară este necesară, vor rămâne blocaţi încă mult timp de acum încolo.

Horoscop săptămânal Minerva 18 – 24 martie 2018 Balanță

Apasă pe zodia ta pentru a afla ce ți-au pregătit astrele: BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARA, BALANTA, SCORPION, SAGETATOR, CAPRICORN, VARSATOR, PESTI.

Tensiunile se menţin şi se resimt în comunicare, mai ales cu cei din familie, în relaţiile cu ceilaţi, în relaţiile parteneriale care îmbracă alte forme decât căsătoria. 19 martie cel puţin este o asemenea zi când parcă nimic nu mai merge. Dar dacă aceşti nativi ar fi puţin atenţi la ei, la atitudinile lor, atunci lucrurile s-ar putea schimba.

Nu sunt atoateştiutori după cum nu sunt atoateamatori sau atoateconsumatori, nu, voinţa lor denotă nesiguranţă, dacă au păţit ceva, undeva în trecutul lor depărtat durerea a fost atât de mare încât s-a creat un tipar: întotdeauna va fi aşa şi acţionează în consecinţă.

Rezolvarea în relaţia cu instituţiile statutului se va materializa într-un contract şi în…bani, dar şi cu instituţia căsătoriei, unde par să se regleze unele conturi. Luna vorbeşte nu doar de sensibilităţile lor înnăscute, ci şi despre detaşarea cu care îşi conduc afacerile, lucrează şi fraternizează cu colegii pe 20 martie.

Spuneam că afectiv lucrurile încep să revină la normal, poate şi pentru că au unele satisfacţii vis-a-vis de revoltele celor dragi, care s-au dovedit o luptă cu morile de vânt, exact cum intuiau şi cum i-au avertizat.

Discuţiile revin la tonul normal şi au aplecarea să explice unde s-a greşit, în zilele de 21 şi 22 martie, ca pe 23 şi 24 martie să iasă, cu mic, cu mare, la iarbă verde. Pentru cei care nu fac asta, rămâne fragilă comunicarea cu familia, fraţi sau prietenii mai apropiaţi, datorită lui Saturn care îi obligă să gândească înainte de a deschide gura.

Perioada le avantajează pe femei pentru că le obligă să găsească soluţii nu doar afective. Este susţinută atât mobilitatea ideatică cât şi creativitatea şi cred că aici este vorba despre o creativitate care vizează colaborarea cu tinerii, profesoratul şi laboratoarele de studiu.

Nu aş spune că merg prost profesional, cât mai de grabă cred că în zilele de 23 şi 24 martie se pune problema de morală, de deontologie profesională care pentru nativii Balanţă sunt un factor de echilibru interior. De ce? Pentru că lor nu le plac dezechilibrele, indiferent de ce natură ar fi ele, şi atunci normal că se închid în ei, tac, analizează, iar dacă sunt întrebaţi, spun exact ceea ce gândesc, fapt care pe alţii îi deranjează. Este vorba mai ales de dispute între femei. Pe 21 şi 22 martie lucrurile se calmează şi pot avea un sfârşit de săptămână liniştit.

Chiar şi financiar se redresează lucrurile, în special pe 23 martie când văd, în sfârşit, luminiţa de la capătul tunelului. Chiar se gândesc la anumite jocuri financiare care, fie vorba între noi, le plac, şi pot să le aducă sume frumuşele în cea de-a doua parte a anului. Posibil să se confrunte cu dureri de cap de pe urma stărilor tensionate pe care le parcurg, dar şi cu unele căderi imunitare.

Variaţiile de temperatură cer o hidratare corespunzătoare a organismului. Tot acum studiul intens, dar mai ales drumurile de weekend vor fi cele care îi vor scoate pe aceşti nativi din decorul biroului, la munte sau la mare, pentru a-şi reîncărca bateriile. Nu se pune problema unor tulburări fiziologice, mai de grabă o atenţionare la ceea ce mănâncă pe acolo pe unde umblă ştiut fiind că pielea lor va reacţiona în consecinţă.

0