Studiile arată că ADN-ul este de vină parţial pentru mahmureala de a doua zi.

CITEŞTE ŞI: IATĂ CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ADN-UL UMAN ÎN SPAŢIU

Cercetătorii au căutat legături între fondul genetic al participanților și numărul mahmurerilor experimentate în ultimul an. Rezultatele au arătat că anumiți factori genetici au influențat 45% din diferența de frecvență a mahmurelii la femei și 40% la bărbați.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că cei care avea variantele genetice implicate în riscul ridicat de a suferi de mahmureală consumau alcool până în punctul de intoxicație mai frecvent decât cei care nu aveau genele pentru mahmureală. Adică, genele care dictează frecvența unei persoane de a fi mahmură ar putea sta și la baza frecvenței de intoxicare. Asta sugerează că descoperirile ar putea contribui la viitoarele cercetări asupra dependenței de alcool.

„Am demonstrat că susceptibilitatea la mahmureală are o bază genetică. Ar putea fi un alt indiciu către genetica alcolismului”, a declarat coordonatoarea studiului, Wendy Slutske, profesor de psihologie la Universitatea Missouri-Columbia. Cei care sunt mai puțini susceptibili la a fi mahmuri ar putea avea un risc mai ridicat de dependență de alcool, au concluzionat oamenii de știință.

Cu alte cuvinte, genetica stă la baza a aproape jumătate din motivele pentru care o persoană experimentează o mahmureală, iar alta nu o face, după ce ambele au consumat aceeași cantitate de alcool, arată studiul. Cealaltă jumătate probabil că provine din influențe exterioare independente de ADN, cum ar fi rapiditatea consumului băuturii, dacă a fost consumată și mâncare în acest timp și toleranța la alcool.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.