Geanina Stană, mărturisiri incredibile după ce a ieșit de la Exatlon. Despre tragedia prin care a trecut

Geanina Stană și Giani Kiriță au purtat o discuție interesantă la Exatlon. S-a vorbit despre evoluția Geaninei pe parcursul emisiunii. Giani a lăudat-o. Fostul fotbalist a spus că a apreciat modul în care Geanina s-a integrat în echipă. De asemenea, i-a plăcut corectitudinea ei.

„Mi-a plăcut corectitudinea ta. Știi atunci când au fost acele discuții cu Belbiță, când fetele spuneau că băieții sunt contra lor și tu ai venit și ai demontat ce au spus ele. Tu, venită nouă, ai văzut, nelegând o prietenie mare puteai să le ții partea, dar ai fost corectă. În plus, și prin discursul tău, tu știi cumva unde ți-e locul, eu asta apreciez la oameni”, i-a spus Giani Kiriță Geaninei Stană.

„Tot ce am trăit aici e pozitiv, nimic negativ. Până și mini discuția aia pe care am avut-o cu tine, faptul că am legat prietenii, că am ajuns să vă cunosc, că am mers la Punta Cana. Mă simt schimbată, cred că cei de acasă nu mă vor mai recunoaște”, a spus Geanina.

CITEȘTE ȘI: FOTO. Transformarea lui Cătălin Cazacu de la Exatlon

CITEȘTE ȘI: Confesiunea făcută cu lacrimi în ochi de Valentin de la Exatlon. De ce a acceptat participarea la show

Geanina Stană a fost schimbată de o tragedie din familie

După ce a aflat că a fost votată pentru a se întoarce acasă, Geanina a vorbit despre lucruri pe care nimeni nu le știa despre ea. Este vorba despre viața sa personală. Puțini oameni îi cunoșteau secretul. Fosta concurentă nu a dat multe detalii. Iată ce a spus Geanina despre momentele dificile prin care a trecut.

„În ultimul timp, de când s-a născut sora mea, au apărut multe probleme între mama și tatăl meu vitreg. În urmă cu câțiva ani am avut o tragedie în familie, nu vreau să vorbesc despre asta. Și nu mă înțelegeam bine cu mama mea până atunci. Apoi ne-am apropiat foarte mult”, a fost declarația Geaninei înainte de întoarcerea în România.

0