Cum analizează Beatrice Olaru și Iulian Pîtea actualul sezon Exatlon

Beatrice Olaru și Iulian Pîtea au fost invitați aseară în emisiunea „FanArena” de la Kanal D unde au vorbit despre actualul sezon al competiției Exatlon.

„E foarte interesant să te uiţi de acasă. Mi s-a făcut pielea de găină şi îmi doream să fiu acolo, dar îmi doream şi să fiu acasă.

Indiferent ce sport ai practicat, totul se termină şi o iei de la capăt. Au început foarte bine. Încerc să fiu imparţial şi să mă caut prin fiecare personaj”, a spus Iulian Pîtea.

„A fost ciudat să privesc de acasă, dar am aşteptat cu sufletul la gură începutul competiţiei. Mi-a plăcut că meciurile au fost echilibrate, de la egal la egal”, a spus şi Betty.

„Mai se pare un lucru frumos pentru că Exatlon e şi pentru femei şi pentru bărbaţi. Clar, aşa cum noi vorbeam în Dominicană, neştiind că finala se va disputa între o femeie şi un bărbat, noi, fetele, nu prea aveam mari şanse în faţa băieţilor.

E o hotărâre foarte bună pentru că dă şanse şi fetelor şi băieţilor”, a spus Betty, câştigătoarea celui de-al doilea sezon de la Exatlon.

Exatlon este difuzat de sâmbătă până marți de la ora 20 numai la Kanal D.

CITEȘTE ȘI: Exatlon 2019: Ce premiu au câștigat Gabriel Nedelcu și Nicoleta Luncă

Cine sunt Războinicii care vor lupta cu Faimoșii în emisiunea Exatlon sezonul al treilea

0