De ce este bine să aprinzi lumânarea de botez în Săptămâna Luminată

De foarte mult timp se crede că lumânarea de botez are puteri tămăduitoare. Acesta este motivul pentru care este păstrată acasă după marele eveniment. Iată de ce este bine să aprinzi lumânarea de botez în Săptămâna Luminată.

De ce este bine să aprinzi lumânarea de botez în Săptămâna Luminată

Lumânarea de botez este considerată ca fiind o parte din lumina cerească. Tocmai de aceea creștinii o păstrează acasă după fericitul eveniment. Tradiția spune ca lumânarea să fie aprinsă a doua zi după botez, atunci când nașa îi face baie copilului. Se crede că astfel va fi ocrotit sufletul micuțului. Se spune că este bine ca lumânarea să fie aprinsă în fiecare an, când are loc aniversarea copilului.

Pentru ca lumânarea să fie păstrată cât mai mult timp, este bine ca aceasta să fie pusă la păstrat în condiții bune. Se va pune într-o pânză albă de bumbac. Lângă lumânare se pun ramuri de busuioc. Trebuie să fie sfințit.

Conform tradiției, lumânarea de la botez poate fi folosită în cadrul unor rugăciuni spuse pentru însănătoșirea micuțului.

CITEȘTE ȘI: Săptămâna Luminată, o perioadă a bucuriei pentru ortodocşi

CITEȘTE ȘI: Traditii, obiceiuri si superstitii in Saptamana Luminata

CITEȘTE ȘI: Ce sa nu faci in Saptamana Luminata

Lumânarea trebuie să fie aprinsă și atunci când se descântă de deochi. Și fetele necăsătorite trebuie să aprindă acea lumânare. De asemenea, este bine să pună busuioc proapăt la acea lumânare. Ele se vor ruga pentru sănătate, pentru cei dragi. De asemenea, se vor ruga pentru a primi un soț care le iubește și pentru a avea copii.

Se spune că este bine ca lumânarea de botez să se aprindă când familia trece prin momente mai dificile. Și în Săptămâna Luminată este bine să se aprindă acea lumânare de la botez. Atunci, mama se roagă pentru copiii ei.

Așadar, lumânarea de botez se poate aprinde și în Săptămâna Luminată. Se crede că această lumânare are puteri tămăduitoare, așa cum am văzut în rândurile de mai sus.

Sursă foto: shutterstock

loading...
0