Ce a apărut pe Sfântul Giulgiu cu care a fost învelit Iisus Hristos, după răstignire

O descoperire a oamenilor de știință zguduie Biserica Creștină din temelii, după ce a ieșit la iveală faptul că milioane de creștini din întreaga lume au fost păcăliți în ultimii 2000 de ani!

Un lucru care apare în Biblie s-a dovedit, în urma unor teste, a fi complet neadevărat, iar creștinii care au aflat au rămas fără cuvinte.

Este vorba chiar despre Sfântul Giulgiu din Torino, despre care se credea că este țesătura cu care a fost învelit Iisus Hristos după crucificare, pentru a fi mutat în mormânt.

Citește și: Peste un milion de oameni, la Giulgiul din Torino

Sute de ani, acest giulgiu a fost încă o dovadă a faptului că Iisus Hristos s-a sacrificat pentru oameni și că a avut un sfârșit îngrozitor.

Potrivit textului biblic, în Vinerea Mare, corpul lui Iisus a fost luat de pe Cruce, a fost spălat, așezat în giulgiu și depus în mormânt. A treia zi după ultima suflare a lui Iisus, apostolii au găsit mormântul gol. Giulgiul era aruncat pe jos, iar trupul de negăsit.

O echipa de cercetători italieni susține că a aflat că bucata de pânză în care se presupune că a fost înmormântat Iisus Hristos conține ADN-ul unor plante care se găsesc în mai multe zone ale Pământului.

De asemenea, cercetătorii susțin că semnele care apar de giulgiu nu ar fi urmele rămase pe țesătură după ce Iisus Hristos a fost acoperit cu ea. Ci mai degrabă ar fi o pictură sau un desen făcut de cel care a fabricat giulgiul cu pricina.

Pânza ar fi fost fabricată în India. Ce au descoperit cercetătorii pe ea

Potrivit raportului cercetării, pânza de in ar fi fost fabricată în India, apoi ar fi fost transportată prin Orientul Mijlociu. Giulgiul pare să arate o imagine simetrică unui bărbat cu barbă, care a suferit răni comparabile cu cele ale unei răstigniri, dupa ce a fost bătut, biciuit și încoronat cu spini. Oamenii de știință mai spun, însă, că nu s-ar fi putut imprima atât de bine imaginea unui portret pe materialul respectiv, iar ideea că a fost un desen făcut înainte este din ce în ce mai crezută de mulți oameni.

Testarea, în anul 1988, cu carbon-14 a pânzei, a arătat că ar data dintr-o perioadă cuprinsă între 1260 și 1390. Ulterior, un chimist a respins concluziile testului și a spus că materialul supus cercetării ar fi provenit de la un petic aplicat ulterior giulgiului. Potrivit unei cercetări făcută de acesta, materialul ar avea între 1.300 și 3.000 de ani vechime, potrivit huffingtonpost.com, însă ceilalți cecetători au spus că nu sunt de acord cu rezultatele sale.

loading...
test
0
Test